De asemenea, ţin să vă mai aduc aminte că în acest timp PD a controlat fără întrerupere Ministerul Economiei, Ministerul Construcţiilor, iar pentru o perioadă şi Ministerul Transporturilor.

Şi cu ce s-au ocupat?

Au efectuat operaţiuni privind pierderea controlului asupra Băncii de Economii (întreg procesul a fost coordonat de Agenţia Proprietăţii Publice, care administrează şi deetatizează proprietatea de stat). Hotărârea Guvernului cu privire la acordarea garanţiilor de stat pentru a acoperi furtul miliardului, promovată activ în 2014 de Candu, iar în 2015 de Bride. Concesionarea Aeroportului în condiţii de înrobire (de la început până la sfârşit contractul a fost pregătit de Ministerul Economiei). Practic, au adus la faliment sistemul asigurărilor sociale. Nu mai vorbesc de lupta împotriva corupţiei şi reforma justiţiei, atunci când şi Procuratura, şi CNA oficial sunt controlate de PD, iar sistemul judecătoresc – neoficial de Plahotniuc.

Aici situaţia este catastrofală. Şi acum cineva speră cu naivitate că cel care a planificat, capturat şi falimentat statul va începe să realizeze reforme, condamnându-i pe cei pe care i-a şantajat ca să lucreze pentru el.

Credeţi-mă, Plahotniuc are alte planuri. Regimul lui poate să existe doar într-o confruntare geopolitică. Pentru aceasta în interiorul ţării trebuie să existe o puternică forţă prorusă, pentru care nu vor conta efectele miliardelor furate, lupta împotriva corupţiei şi a sărăciei, crearea locurilor de muncă, reunirea miilor de familii, ci mitul integrării în Uniunea Vamală, anularea Acordului de Asociere cu UE (care nu dăunează relaţiilor cu Rusia), consolidarea statalităţii şi lupta simbolică împotriva unionismului.

Această putere este reprezentată de Dodon. Regimul actual, care timp de şapte ani s-a ascuns după paravanul integrării europene, îi uşurează viaţa. Din când în când, pentru dezvoltarea bazei electorale, Dodon pune şi probleme de ordin social-economic, dar o face foarte atent, astfel încât să nu-l deranjeze pe Plahotniuc. Mai simplu este să schimbi drapelele, literele pe site-ul Preşedinţiei, să depui flori la monumentele celor consideraţi separatişti sau să retragi cetăţenia fostului preşedinte al României (care îl critică pe Plahotniuc).

Însă să anuleze decretul de numire a lui Harunjen, să pună în discuţie în Transnistria problema sistemului criminal de achiziţie a energiei electrice, să solicite chiar din prima zi suportul internaţional în investigarea furtului miliardului, să vină cu o iniţiativă privind demonopolizarea pieţei mediatice sau să declare inadmisibile represiunile politice, inclusiv împotriva reprezentanţilor partidului care te-au susţinut în alegeri – aici însă preşedintele tace de parcă a luat apă în gură.

Cine are de câştigat de pe urma acestor acţiuni?

Rusia, România, SUA? Nu! Confruntările geopolitice sunt cadrul perfect pentru Plahotniuc. Ca să-şi amelioreze situaţia îi lipseşte un singur lucru. Pentru a lupta trebuie creată o puternică aşa-zisă mişcare unionistă. Şi nu contează că ideea unionistă nu poate fi realizată în viitorul apropiat. Nu e nevoie ca unioniştii inteligenţi să lupte cu sărăcia, corupţia şi furtul în RM, condiţii care reprezintă regimul lui Plahotniuc. Prea mulţi asemenea unionişti se află în PAS şi PPDA, care tind să consolideze societatea indiferent de etnie şi orientarea geopolitică. Este nevoie de altceva, de o mişcare unionistă în frunte cu Şalaru, care va susţine confruntarea geopolitică şi va reacţiona dur la fiecare gest al lui Dodon împotriva României, împotriva limbii române, a istoriei românilor, a Uniunii Europene, organizând tot felul de proteste. Aici Plahotniuc va avea plăcere. El doar va fi deasupra confruntărilor.

Garantul stabilităţii. Centrist şi european moldovean. În toată această perioadă au putut fi evitate reformele, s-au putut fura rămăşiţele activelor economiei moldoveneşti şi şi-a consolidat regimul autoritar drept explicaţie pentru Occident că este unica metodă de sprijinire a parcursului european al Moldovei.

Veţi întreba cât va dura aceasta? Răspunsul este simplu. Până vor fura totul, iar economia ţării va intra în colaps. Este posibil ca înainte de aceasta să facă o tumbă şi din proeuropean să se transforme într-un susţinător înrăit al apropierii de Rusia. Iar cetăţenia rusă şi lipsa oricăror principii îi permit acestui mafiot să facă şi un asemenea pas. După jefuirea completă a Moldovei el va pleca, iar ţara se va cufunda în haos cu consecinţe imprevizibile.

Ce îl împiedică acum să-şi pună în funcţiune planul? Doar opoziţia antioligarhică – PPDA, PAS şi Partidul Nostru, care încearcă să scape de confruntarea geopolitică şi să se concentreze asupra problemelor social-economice şi a luptei împotriva corupţiei. Iată de ce cu ajutorul manipulărilor, şantajului, corupţiei şi a represiunilor Plahotniuc încearcă să zdrobească aceste forţe.

Ce trebuie să facă aceste forţe şi alte partide antioligarhice?

Să încerce să-şi consolideze forţele, să semneze un pact antioligarhic şi să mobilizeze societatea în vederea combaterii acestui regim criminal, lăsând la o parte toate contradicţiile geopolitice. Trebuie să obţinem alegeri parlamentare anticipate, în care fiecare partid antioligarhic să meargă independent, având un pact de neagresiune şi de concentrare a tuturor criticilor împotriva actualei guvernări cleptocratice. În noul Parlament va trebui creată o nouă coaliţie antioligarhică şi reformatoare, care va dezbate la minim chestiunile geopolitice şi se va ocupa de eliberarea şi reformarea statului în interesul cetăţeanului.

Alexandru SLUSARI