Preşedintele meu

Preşedintele meu
Sursa: erizanu.cartier.md Foto: europalibera.org 05.01.2017 08:34
Preşedintele meu are o funcţie simbolică.

Dă jos drapelul Uniunii Europene de pe batimentul preşedinţiei. Taie cu bolgarka soclul drapelului. Schimbă „ro” în „md” pe unde poate. A oprit la frontierele Patriei valul de 30 de mii de sirieni, care urmau să cucerească Chişinăul. Îi numeşte agresori pe poliţiştii şi combatanţii care au luptat în războiul ruso-moldovenesc de pe Nistru în 90. L-a tras de mână pe Dumnezeu, care până acum era cu privirea în altă parte. I-a pus sutana lui Marchel. Ca să ştie că-i Dumnezeul lui. Se întâlneşte cu „conducătorul Transnistriei”. Îi ia cetăţenia preşedintelui Băsescu.

Preşedintele meu uită să pună virgulă după funcţie: „Igor Dodon, Preşedintele Republicii Moldova (virgulă)… bla-bla şi bla-bla”.

Preşedintele meu este harnic. În nicio săptămâna de la instalare lucrează extrem de mult. În fiece zi face câte un gest simbolic. Nu are timp de hodină.

Este al cincilea preşedinte. Al meu.

Primul meu preşedinte, Mircea Snegur, l-am votat în electorală. În turul doi, cred. Eram tânăr. Plin de viitor. Mama m-a telefonat. Şi m-a rugat să mă duc la vot. Pentru viitorul meu. Preşedintele meu ar fi trebuit să fie Oazu Nantoi. Eram tânăr şi naiv. Dar a fost Mircea Snegur. Părinţii mei nu mai aveau viitor. Era un preşedinte pentru viitorul meu.

Unul dintre copiii primului preşedinte e în afară Republicii Moldova.

Petru Lucinschi a fost al doilea preşedinte. Ales în campanie prezidenţială. Nu mai eram atât de tânăr. Şi nu mai aveam atâta viitor. Supărat pe Snegur, că mi-a furat din viitor, i-am acordat votul meu lui Petru Lucinschi. Cu puţină speranţă. Cu cinism.

Unul dintre copiii celui de-al doilea preşedinte e în afară Republicii Moldova.

Pe al treilea preşedinte, Vladimir Voronin, nu l-am ales eu. L-au ales alţii. Dar a fost preşedintele meu, care a irosit toate oportunităţile care dădeau năvală peste noi. În opt ani am îmbătrânit atât cât alţii în douăzeci. Viitorul meu arăta frumos. Cum arată o varză murată în primăvară lângă o crizantemă rubinie şi revoluţionară la 7 noiembrie. Nu spera şi nu ai teamă.

Nepoata celui de-al treilea preşedinte e în afara Republicii Moldova.

Al patrulea preşedinte, Nicolae Timofti (nu pun interimatele lui Lupu şi Ghimpu), a fost ales de alţii. Fiică-mea avea viitor. Tot viitorul în faţă. Şi era generoasă. Generaţia 7 aprilie 2009 v-a oferit o ţară. S-o furaţi. Pentru viitorul tinerilor. Voi aţi furat-o pentru trecutul vostru. Şi le-aţi furat viitorul tinerilor de douăzeci de ani.

Copiii celui de-al patrulea preşedinte sunt în afara Republicii Moldova.

Al cincilea meu preşedinte nu mai are ce-mi fura. Viitorul meu a fost furat. Viitorul fiicei mele a fost furat. Igor Dodon îşi fură viitorul mezinului propriu, care, parcă zilele acestea, a făcut doi sau trei ani. Şi crede că viitorul e luminos, strălucitor şi frumos.
E doar un vis.

Mezinul preşedintelui va trăi în afara Republicii Moldova.

Istoria Republicii Moldova va fi scurtă. Despre nişte tauri comunitari. Dintr-o rezervaţie da la capătul lumii. Cu seminţe aruncate aiurea.
Un stat se face din cetăţeni cu viitor.

Suntem ca în Povestea cu cocoşul roşu de Vasile Vasilache. Când nu mai distingem cine vorbeşte: Serafim sau bouţul, cetăţeanul sau preşedintele.
P.S.: Tehnologia politică funcţionează perfect. Cetăţenia lui Băsescu nu-l deranja pe Dodon. Băsescu era cetăţeanul Republicii Moldova care deranja turma din dreapta şi stânga zăplazului politic.

Băsescu a fost unicul cetăţean moldovean printre taurii comunitari, vorbind moldoveneşte.

P.S.S.: Dacă Republica Moldova se vrea o republică parlamentară, atunci preşedintele trebuie ales în parlament. Ideal: prin consens. Ideal: dintre cetăţeni fără apartenenţă politică. Ideal: un om care are cultură.

Nu poate fi preşedintele tuturor un candidat care a dus un război pe viaţă şi pe moarte, deloc pudic, deloc moral, în campania prezidenţială directă.

Este un sistem infect, virusat din oficiu. Într-un câmp constituţional răvăşit.

PSSS: Dar nu spera. Şi nu ai teamă.
 
Gheorghe Erizanu

Ştiri similare

Ştiri NON-STOP