Primul, Vladimir Plahotniuc, coordonatorul executiv al coaliţiei de guvernare, tot el şi noul preşedinte al Partidului Democrat, a acordat un interviu unui portal de ştiri în care, afişând o siguranţă de sine invidiabilă şi fără a părea nicio clipă intimidat de intervievator, a răspuns unor întrebări legate de actualitate, de influenţa pe care o are – ascunsă sau mai la vedere – pe scena politică, şi de zvonistica răuvoitoare care-i afectează imaginea. Nu e prima dată când dl Plahotniuc îşi aranjează, aşa cum afirmă presa, interviuri bine apretate şi atent supravegheate. Orice întrebare sau chiar insinuare subversivă strecurată în text, dar făcută să dea credibilitate intervenţiilor programatice ale coordonatorului, este întâmpinată calm, superior, surâzător chiar. Liderul PD apare şi în acest interviu ca un om preocupat de grijile ţării, angajamentul său politic nu se datorează unor ambiţii de putere, ci exclusiv faptului că-i pasă, că vrea să schimbe lucrurile în bine în Republica Moldova.

Plahotniuc a caracterizat în termeni negativi lumea politică autohtonă, orgolioasă, populistă, amatoristică, una care şi-a ratat mizele majore – Vlad Filat e cazul antologic. De altfel, când a vorbit despre fostul său rival ajuns în închisoare, cel care l-a contestat cu violenţă, numindu-l „păpuşar”, acuzându-l de apucături criminale, coordonatorul a admis că Filat plăteşte „poate prea scump” pentru greşelile sale, ei doi au fost totuşi colegi de coaliţie, perioadă în care „s-au făcut câteva lucruri pozitive, importante în ţară”. Aici jurnalistul ar fi putut să-l întrebe: „de ce un om despre care spuneţi că a făcut şi câte ceva bun pentru Moldova nu a avut parte de un proces corect, de un proces deschis, aşa cum au cerut avocaţii fostului premier, partenerii noştri externi şi opinia publică? Mai ales că după condamnarea lui Filat s-a stabilit că unii martori, citaţi de procurori, s-au dovedit falşi: oamenii au mărturisit stupefiaţi ziariştilor că habar n-au avut că figurează într-un dosar penal în Republica Moldova?!”

Mult mai dur şi chiar persiflator a fost Plahotniuc la adresa opoziţiei proeuropene şi antioligarhice din Moldova, reprezentată de Andrei Năstase şi Maia Sandu. Nu le atribuie niciun merit, nicio intenţie constructivă, ba îi face aventurieri, aflaţi în slujba unor infractori. Virulenţa sa arată că tocmai acest pol politic îl deranjează cel mai tare, nicidecum PSRM-ul lui Dodon. Tonul defăimător, arborat de liderul PD, nu poate face abstracţie însă de cele 48% de voturi netrucate, nestimulate de propagandă şi de bani murdari, pe care le-a obţinut în alegerile prezidenţiale candidatul unic al Opoziţiei proeuropene. Ironia coordonatorului faţă de adversarii săi trădează un complex psihologic, o sursă de disconfort interior. Tot o slăbiciune, o vanitate nereprimată mărturiseşte „oferta” pe care o face în acelaşi interviu Plahotniuc către Jurnal TV, după ce acest post care l-a criticat cu vehemenţă, a fost forţat să-şi părăsească vechiul sediu şi să-şi întrerupă emisia normală.

Plahotniuc ne-a asigurat că nu vom avea alegeri anticipate, guvernul Filip îşi va duce mandatul până la capăt. N-ar trebui să ne temem nici pentru Acordul de Asociere. Liderul PD a negat că între el şi Igor Dodon ar fi un conflict „regizat”, conflictul lor e cât se poate de real, bazat pe viziuni diferite asupra dezvoltării ţării. Coordonatorul consideră simple declaraţii politice puseurile antioccidentale ale lui Dodon, fără nicio consecinţă asupra guvernării şi a orientării proeuropene a Moldovei. La fel de irelevante, după Vlad Plahotniuc, ar fi şi alegaţiile identitare ale lui Dodon, care au deranjat Bucureştiul. Din contra! Liderul PD susţine că relaţia cu România rămâne solidă, datorită şi parteneriatului pe care PD îl are cu PSD – câştigătorul alegerilor parlamentare de peste Prut.

În seara aceleaşi zile, coincidenţă sau ba, Igor Dodon şi-a prezentat în faţa presei roadele de până acum ale mandatului său, susţinând că 70% din această povară autoasumată pentru primele o sută de zile au fost îndeplinite într-o lună. „Stahanovist”, am observa. Ceea ce s-a reţinut din conferinţa lui Dodon a fost mai ales aplombul său, răspunsurile lungi, pe cât de vagi pe atât de voit convingătoare, din care reieşea că ceea ce i se atribuie – declaraţiile scandaloase pentru uzul Bruxelles-ului şi al Bucureştiului – sunt doar interpretări veninoase. În mandatul său de preşedinte, el, fostul lider PSRM, se conduce de voinţa şi de interesul poporului. Aplombul lui Dodon îşi perdea din vigoare atunci când era întrebat despre relaţia sa cu Plahotniuc, „cel care controlează totul în Moldova”. Dodon n-a infirmat teza controlului oligarhic, dar s-a refugiat în spatele atribuţiilor sale instituţionale. Mult mai în largul săi s-a simţit socialistul, vorbind despre liderul PL Mihai Ghimpu şi despre ministrul Mediului Valeriu Munteanu, pe care refuză să-l accepte ca şef la Apărare („un neprofesionist”), în pofida verdictului dat de Curtea Constituţională.

Igor Dodon, preşedintele ales cu cântec, s-a referit la referendum ca armă eficientă în lupta sa cu guvernarea, ca mijloc pentru a obţine împuterniciri suplimentare cu care să dizolve Parlamentul şi să anunţe alegeri anticipate. Şi apropos de luptă: le-a spus jurnaliştilor că nu are nimic cu „vecinii români”, dar a somat Bucureştiul, pe Klaus Iohannis în persoană, să nu mai vorbească despre Unire şi să nu mai vină cu sugestii pentru preşedintele RM, dând de înţeles că bine primite vor fi doar sugestiile de la Moscova.

Dodon a promis o intensă activitate prezidenţială: brifinguri săptămânale de presă, vizite în provincie (câte patru pe lună), înfiinţarea unei „Общественная палата”, cum i-a zis el ruseşte, adică un fel de Consiliu al societăţii civile pe lângă preşedinţie, după model moscovit. În general, socialistul a amestecat cu multă dezinvoltură limba rusa în discursul său, cum nu s-a mai întâmplat la preşedinţia Moldovei din glorioşii ani ai comunistului Voronin. Viitorul Consiliu al societăţii civile va trebui să ia în dezbatere şi problemele identitare ale Moldovei. Să discutăm, ne îndeamnă Dodon, să vedem ce limbă vorbim, dacă suntem români sau moldoveni, ce istorie să se predea în şcoală ş.a.m.d. Cu o asemenea agendă încărcată, te întrebi dacă va mai avea timp preşedintele ales cu cântec să lupte cu oligarhii, să combată corupţia, să recupereze miliardul furat, să-l scoată de pe umerii poporului…

Două ieşiri în prim-plan, două intervenţii solo ale unor lideri politici. Unul, Vlad Plahotniuc, vrea să apere vectorul proeuropean. Celălalt, Igor Dodon, ţine să ducă Moldova în Uniunea Eurasiatică, alături de Putin şi Lukaşenka. Sigur că în faţa acestui turnir al declaraţiilor, iscat din aceeaşi nesmintită grijă faţă de popor, chiar şi înfăţişată în ambalaje diferite, poporul ar trebui să se simtă profund emoţionat şi recunoscător. În orice caz, presa şi societatea civilă vor avea ce să dezbată în următoarele zile, în care meteorologii ne promit temperaturi scăzute şi pe alocuri ninsori.

Vitalie Ciobanu