Răspunsul meu: „Nu, nu poate” şi anume din trei motive:
1. În ultimii şapte ani, începând cu 2009, Plahotniuc este parte indispensabilă a guvernării. O guvernare, rezultatele căreia nu pot fi numite decât dezastruoase. Plahotniuc şi cei din jurul său sunt responsabili pentru tot ce se întâmplă în ţară, pentru tot ce a făcut guvernarea, o parte din care a fost cumpărată de Plahotniuc. Toate discuţiile despre faptul că înainte de Guvernul Filip vinovaţi de tot răul au fost Filat, Leancă, Streleţ, PLDM, PCRM şi alţi oameni, dar numai nu Partidul Democrat – sunt aberaţiile ipocriţilor. În practica formării Guvernului şi a administraţiei de stat funcţionează „principiul cabinetului”: dezacordurile se elimină în urma dezbaterilor şi luării deciziilor în Guvern (în majoritatea parlamentară etc.).
După luarea deciziei sau o pui în aplicare, sau te retragi. Cineva îşi reaminteşte despre plecarea miniştrilor sau deputaţilor PD din majoritatea de guvernare (votul pentru demisia lui Filat – răzbunarea personală a lui Plahotniuc)? Eu – nu.
PD şi personal Plahotniuc, care controlează în totalitate partidul şi principalele instituţii în acest stat (astăzi pe toate), sunt responsabili pentru încălcarea Constituţiei, atacurile raider, pentru furtul miliardului, pentru inactivitatea procuraturii, pentru prăbuşirea sistemului bancar – pentru TOT.
Am o întrebare: de ce acei oameni care au fost tot acest răstimp problema Moldovei vor deveni brusc soluţia problemei acestei ţări? Cum oamenii antrenaţi în comiterea furturilor vor trece baricada şi vor lupta împotriva fenomenului? Este imposibil prin definiţie. Lui Plahotniuc acest lucru i se aplică în primul rând.
2. Plahotnuic are antirating de 93%. Asta înseamnă că (practic toţi) oamenii în Moldova cred că anume el este coordonatorul atacurilor raider, furtului miliardului, aplicarea mai multor scheme (în energia electircă, telecomunicaţii, exportul de metale) de jefuire a bugetului public. Oamenii consideră că problema ţării este Plahotniuc. Nu soluţia, dar însăşi problema. Tot ce cred oamenii despre el nu va încăpea într-o operă cu trei volume. Deci, reputaţia omului este de mafiot.
Ce fac în asemenea situaţii candidaţii pentru funţiile publice? Încearcă să-şi restabileacă reputaţia. Acest lucru poate fi realizat prin două metode:
a) Să demonstrezi că nu eşti vinovat. Dar nu aşa cum o face Plahotniuc, încercând să pună în cârca altora crimele pe care le-a comis, dar numai prin organizarea unor investigaţii transparente a crimelor în care este suspectat.
Dacă Plahotniuc este sincer, iar intenţiile sale sunt curate şi altruiste, el ar trebui să fie cel dintâi cointeresat să fie investigate atacurile raider asupra băncilor, furtul miliardului, muşamalizarea probelor în cazul Pădurea Domnească, furturile din domeniul energetic etc. Ar fi interesat să fie publicate numele criminalilor, doar ca oamenii să înţeleagă că Plahotniuc nu are tangenţă cu aceste crime. Investigaţii însă nu se fac. Înseamnă că are tangenţă?
b) În cazul în care nevinovăţia nu poate fi demonstrată, atunci trebuie tras la răspundere pentru crimele comise. Ce fel de pedepse vor fi – să decidă instanţa, dar eu, în locul lui Plahotniuc, nu aş avea încredere în instanţele noastre – instnaţă ad-hoc independentă cu participarea judecătorilor din UE, ar fi o soluţie corectă. Dacă este pus la închisoare, după ieşire să-i fie restricţionat dreptul de ocupare a posturilor publice. Doar aşa Plahotniuc mai poate face politică, ca să iasă, cum se exprimă comentatorii „în prim-plan”. În acest caz, către el, întrebări nu vor fi.
Ai stat după gratii, ai ieşit cu conştiinţa curată – ai dreptul, cum s-ar spune, să pretinzi la o funcţie publică. În caz contrar, aceste ieşiri în „prim-plan” nu vor avea un final fericit. Dacă societatea nu se va răscula împotriva ideii că va fi condusă nu de cei mai buni, dar de cei mai răi, ceea ce contravine democraţiei, atunci în societate va porni procesul de demoralizare şi dezintegrare. Nu doar cele democratice, ci toate comunităţile pot vieţui doar dacă sunt dirijate cât de cât de adevăr.
Dar atunci când infractorii nu poartă răspundere pentru crimele comise, cei nevinovaţi sunt persecutaţi (ceea ce se întâmplă astăzi la noi), iar statul acţionează nu în folosul societăţii, ci în folosul unei minorităţi nesemnificative, atunci organismele sociale şi comunităţile se demoralizează şi se despart. Nedreptatea şi imoralitatea sistemului de guvernare e anume ceea ce avem în RM, iar toate acestea duc la distrugerea societăţii. Asta nu poate fi o necunoscută pentru cei care întreabă dacă Plahotniuc ar putea fi o „soluţie”.
3. Din ceea ce face Plahotniuc şi guvernarea sa (Guvernul, majoritatea parlamentară, procuratura etc.) nu există niciun plan şi nici măcar o vagă idee că trebuie ceva de întreprins pentru a reîntoarce Moldova pe calea normalităţii. Există oare dorinţă? – Vom lăsa această întrebare pentru altădată. Gradul caracterului neadevat al actualei „noii guvernări”, din punctul de vedere al bunei guvernări, managementului efectiv, protecţiei interselor publice, este foarte mare.
Ce a făcut Plahotniuc în 2016?
Plahotniuc s-a răfuit cu opiniile diferite: a băgat la închisoare opozanţii (grupul Petrenco, membrii Platformei DA, Felix Grincu, Sergiu Cebotari şi alţii), a persecutat avocaţii apărători ai opoziţiei - Ana Ursachi, Eduard Rudenco, a sufocat economic posturile TV de opoziţie - Jurnal TV şi TV7, s-a răfuit cu primarii incomozi - Filipov, Usatîi, a organizat atacuri mediatice chiar şi împotriva reprezentantului Uniunii Europene în Moldova, care, să zicem aşa, nu este încântat de „realizările” coordonatorului alianţei.
A încercat să pună propriile crime pe seama duşmanilor săi. În primul rând, este vorba despre Filat şi Platon. Aceşti oameni, cu siguranţă, au comis fărădelegi, dar nu acele pentru care se încearcă pedepsirea lor.
Ce altceva? Plahotniuc a inspirat decizia anticonstituţională a Curţii Constituţionale, care este controlată de el şi care, pur şi simplu, a făcut ravagii în câmpul constituţional al Moldovei, astfel încât astăzi nu mai este clar cine şi ce este constituţional în Moldova şi ce nu.
A acaparat controlul industriei jocurilor de noroc, a instaurat monopol de stat asupra cazinourilor. Problema controlului asupra cazinourilor nu a rezolvat-o atât de radical nicio grupare mafiotă, care, de regulă, peste tot în lume controlează acest domeniu. Plahotniuc a promis să închidă jocurile de noroc, după care s-a răzgândit şi le-a luat sub control. Sunt bani şi ăştia.
Ca şi în anii precedenţi, când „PD nu răspundea de nimic”, Plahotniuc, prin procedura asumării răspunderii de către Guvern, a trecut legea meschină prin care miliardul furat din rezervele valutare a fost transformat în datorie publică, pe care trebuie s-o întoarcă trei milioane de moldoveni. Şi asta pe fondul lipsei oricărui progres în anchetarea jafului, întoarcerea banilor furaţi şi pedepsirea vinovaţilor, toate fiind blocate de însuşi Plahotniuc. Principalul figurant în cele două rapoarte independente ale Kroll, Ilan Shor, nici măcar nu se află în arest.
De faptul că Plahotniuc şi echipa sa sunt anume oamenii de care are astăzi nevoie Moldova ne asigură şi premierul Filip, care, fără să clipească, a declarat că dacă ei nu aruncau miliardul furat pe spatele oamenilor, atunci nu ar fi primit credite din partea României şi din partea UE - în total fiind vorba despre aproximativ 100 de milioane de euro, de care, potrivit lui Filip, are atâta nevoie Moldova. Cu alte cuvinte, de propriile miliarde Moldova nu are nevoie, dar de 100 de milioane credit, care vor trebui întoarse, Moldova are nevoie. După logica lui Filip, dacă guvernarea ar fi întors miliardul furat sau măcar vreo 600-700 de milioane de euro furate din rezervele valutare ale ţării, atunci nu am mai fi primit noi credite străine. Ce tragedie! Perfect că nimic nu se investighează, crede Filip, şi că nimic bun nu se întâmplă în economie, că altfel nu ne-ar mai trebui bani străini şi nimeni nu ne va mai da nimic. Trebuie să recunosc, logica nu e pentru minţile medii.
Mai inspiră optimism şi „succesele” echipei lui Plahotniuc în sfera social-economică. Aceşti oameni au ridicat pensiile în luna aprilie, dar astfel încât acestea au scăzut în termeni absoluţi la sute de mii de oameni. Bucură şi faptul că, în 2016, anul domniei unice a Partidului Democrat şi stăpânului acestuia, iar acum preşedintele partidului, în Moldova au fost reduse 13 mii de locuri de muncă. Dar cum încurajează faptul că, după furtul miliardului, şi anume în 2015-2016, veniturile fiscale în buget au scăzut cu (atenţie!) un miliard de dolari! De ce? Pentru că a căzut leul, s-au redus salariile, a scăzut puterea de cumpărare, nivelul de consum, au scăzut transferurile băneşti din străinătate (oamenii pleacă pentru totdeauna, pierzând speranţa) şi aşa mai departe.
Toate acestea sunt „succesele” echipei lui El Coordonatore, un duce moldovean în devenire. Poate că la ceva anume Plahotniuc şi anturajul său sunt buni. Cu asta să se lămurească procurorii, medicii, alţi specialişti. Dar, cu siguranţă, nu pentru conducerea ţării. Ca să fii „soluţia” pentru ţara ta, trebuie, cel puţin, să ai reputaţia unui om onest şi dorinţa de a lucra în interesul întregii societăţi. În plus, n-ar fi rău să ai măcar o vagă idee ce înseamnă administrarea treburilor publice. Iar asta înseamnă altruism, bune intenţii, capacitatea de a negocia, de a accepta o opinie diferită, de a merge la compromisuri, de a mobiliza oamenii prin propriul exemplu şi convingeri, înseamnă jertfire de sine.
Plahotniuc se află astăzi la polul opus - intimidări, şantaj, corupere, corupţie, suprimarea disidenţilor, îmbogăţire ilicită, filantropie pe seama furturilor şi PR-PR-PR. Toate acestea pe fondul sărăcirii populaţiei şi dezmăţului justiţiei. Ce „soluţie!”. Am menţionat aceste trei motive (iar ele sunt mai multe) de ce Plahotniuc nu poate fi parte a „soluţiei” pentru Moldova, ci reprezintă problema. Voi, dragi cititori, în contextul celor spuse, cum veţi răspunde la întrebarea: poate Plahotniuc să devină parte a „soluţiei” pentru ţara noastră?
Alexei Tulbure,
fost ambasador al Republicii Moldova la ONU şi la Consiliului Europei,
pentru Newmaker.md
Jurnal.md
