Diferenţa dintre cei doi candidaţi – sub 10% – nu va fi uşor de surmontat, dar există motive de optimism şi, mai ales, există determinare. Avem şi precedente, chiar în România: la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, Klaus Iohannis pierdea după primul tur 10% în faţa lui Victor Ponta, pentru ca în turul II să-l devanseze tot cu aproape 10%. O răsturnare a situaţiei în favoarea candidatului prooccidental, Maia Sandu, pe 13 noiembrie, va depinde de mobilizarea moldovenilor, de dorinţa lor de a avea un preşedinte demn care să le redea speranţa că nişte reforme autentice vor fi în sfârşit demarate, că lupta anticorupţie va deveni o realitate, că „statul captiv” va putea fi demantelat, bucată cu bucată, odată cu afirmarea unei justiţiei independente. Rolul noului preşedinte în instaurarea normalităţii va fi foarte important.
Electoratul proeuropean şi unionist a avut de ales la 30 octombrie între mai mulţi candidaţi, unii dintre aceştia fiind din start fără şanse, dar care au debusolat alegătorul, i-au risipit energiile, în situaţia în care pro-rusul Dodon putea să învingă din turul I. Puţin a lipsit!
Am avut candidaţi „intransigenţi”, care şi-au disputat ritmul Unirii, reproşându-i Maiei Sandu că nu-şi asumă un program unionist explicit. Alţi competitori, autodeclaraţi „conservatori, promotori ai valorilor tradiţionale”, vorbeau în termeni apocaliptici despre o iminentă distrugere a familiei şi a societăţii moldoveneşti dacă vor fi votaţi exponenţii „Europei libertine”. Aventura electorală a unioniştilor, cele 2% (1,80% Mihai Ghimpu şi 0,17% Ana Guţu) nu au făcut decât să compromită idealul Unirii, care nu trebuia „târât” într-un buletin de vot, din simplul motiv că mizele acestor alegeri prezidenţiale, pornind de la realităţile şi stările de spirit din Moldova, sunt cu totul altele! Nu cele 2% contabilizate în dreptul unioniştilor constituie cifra reală a moldovenilor care susţin idealul Unirii. Majoritatea alegătorilor Maiei Sandu sunt cetăţeni cu convingeri şi cu paşapoarte româneşti. Dar au preferat să nu-şi irosească votul cu politicieni lipsiţi de şanse în competiţia electorală şi, mai ales, cu politicieni lipsiţi de credibilitate. Este şi un semnal pentru diverşi strategi care lansează în Moldova proiecte fără prea mare aderenţă la realitate. Unirea se plămădeşte „la firul ierbii”, luptând cu problemele şi nevoile oamenilor, nu prin lozinci, marşuri şi discursuri înflăcărate, pe care le aplaudă aceiaşi comilitoni, de mult lămuriţi.
Prezenţa slabă a electoratului pe 30 octombrie - doar 49,18% - reprezintă, cum s-a observat pe bună dreptate, expresia unui vot de blam acordat clasei politice şi în special partidelor care au venit la putere pe valul revoluţiei tinerilor din aprilie 2009. Moldova este secătuită. În fiecare an o părăsesc mii de oameni din cauza condiţiilor mizerabile de trai şi a lipsei de speranţă, iar cei rămaşi au găsit o singura formă de protest: boicotul alegerilor, neimplicarea în viaţa politică. Alarmantă este pasivitatea tinerilor, a celor din categoria de vârstă cuprinsă între 18-25 de ani, care au lipsit de la vot. Dintr-o generaţie care însumează, conform diferitor statistici, peste 435 de mii de persoane, au votat doar 144 de mii de oameni. Şi aceştia au făcut-o în ultimele ore ale scrutinului, când s-a bătut alarma pe reţelele de socializare.
Puterea, reprezentată de oligarhul Plahotniuc, şi-a avut propriul candidat în campanie, cu care a cheltuit enorm, şi televiziuni care au intoxicat populaţia, pentru ca doar cu trei zile înainte de scrutin să-şi retragă favoritul. Plahotniuc a pretins că decizia de a-l scoate din competiţie pe Marian Lupu a venit ca urmare a unei analize lucide cu privire la şansele candidatului PD, declarând sprijin candidatului proeuropean cel mai bine plasat, Maia Sandu. Majoritatea observatorilor însă au intuit cu totul alte motive ale acestei manevre: prin retragerea lui Marian Lupu, Partidul Democrat a evitat o înfrângere umilitoare în scrutin, oferindu-i lui Dodon şansa să mai aspire nişte voturi pentru a câştiga din primul tur, după ce a fost clar că Dumitru Ciubaşenco – omul lui Renato Usatîi – va rămâne în cursa electorală. Aceste speculaţii şi conjecturi au fost probate, parţial măcar, prin acţiunile liderilor PD din teritoriu, care au făcut campanie, mai pe faţă sau în surdină, pentru socialistul Dodon.
Cum îşi poate spori şansele de victorie în turul doi candidatul opoziţiei antioligarhice şi proeuropene? Maia Sandu va trebui să se adreseze tuturor alegătorilor, indiferent de opţiunile lor politice şi geopolitice şi, mai ales, să-i despartă pe simpatizanţii diferitor formaţiuni politice de biografiile şi relaţiile toxice ale liderilor de partid. O miză specială este mobilizarea şi motivarea electoratului tânăr, a celui de până în 25 de ani, care a stat acasă.
Un alt contingent de votanţi este numeroasa diasporă moldoveană, care a demonstrat că are capacitatea să influenţeze soarta scrutinului. Afluenţa numeroasă a concetăţenilor noştri din Occident, pe 30 octombrie, ar trebui să oblige CEC-ul să deschidă mai multe secţii de vot în anumite ţări – România, Italia, Marea Britanie, Franţa, Germania etc. –, pentru ca aceşti moldoveni inimoşi să nu străbată sute sau mii de kilometri şi, ajunşi la secţiile de vot, să mai stea ore în şir la coadă. Tot cetăţenii din diaspora pot creşte numărul votanţilor în Moldova, dând telefon acasă, înainte de 13 noiembrie, vorbind cu părinţii şi bunicii lor pe care îi ajută să supravieţuiască. Aşa au făcut şi românii din străinătate: dacă n-au putut să voteze, măcar şi-au sunat familia şi prietenii din ţară înaintea turului II al prezidenţialelor, când, aşa cum spuneam, Klaus Iohannis a recuperat spectaculos distanţa care îl separa de candidatul PSD. De ce n-ar funcţiona aceeaşi schemă şi la noi? Aici, în Moldova, Maia Sandu şi susţinătorii săi vor trebui să pătrundă mai ales în zonele „roşii”, în nord şi în sud, acolo unde a lucrat mai mult maşinăria propagandistică a lui Dodon…
Moldova trăieşte din nou „pe muchie”. Fiecare scrutin la noi poate schimba „paradigma”, ne poate arunca în subistorie. Şi Igor Dodon, candidatul socialist susţinut de Rusia, chiar promite o întoarcere în trecut. Deşi, înaintea turului II, o mai dă cotită prin interviuri, după alegeri Moscova îi va pune pe masă nota de plată: denunţarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, federalizarea, eliminarea limbii române şi a istoriei românilor din programa şcolară, combaterea ideilor unioniste şi în final aderarea la uniunea eurasiatică a lui Putin. Declaraţiile lui Dodon despre apartenenţa Crimeii la Rusia au provocat deja un conflict diplomatic cu Ucraina, care primite o blocadă economică a Republicii Moldova în cazul în care socialistul ar ajunge preşedinte.
Sunt pericole reale, nu iluzorii, de aceea victoria în alegeri a candidatului antioligarhic şi proeuropean este esenţială pentru salvarea Republicii Moldova, pentru dreptul nostru de a ne decide soarta în libertate.
Jurnal.md
