Fotbalul, în stare de şoc! Fabrice Muamba este între viaţă şi moarte!
sursa: jurnalsportiv.md
foto: captură You Tube
Fotbalul englez este în stare de şoc, după ce mijlocaşul lui Bolton, Fabrice Muamba (23 de ani), a suferit un stop cardiac în timpul partidei cu Tottenham, disputată sâmbătă după-amiază şi suspendată în minutul 41, la scorul de 1-1.
Timp de zece minute, 36.182 de spectatori prezenţi pe "White Hart Lane" s-au rugat pentru viaţa fotbalistului englez. El a fost resuscitat sub privirile disperate ale lui Defoe şi Van der Vaart, care au izbucnit în plâns.
Vezi imagini video cutremurătoare:
Meciul cu Tottenham, din sferturile Cupei Angliei, ar fi trebuit să fie motiv de sărbătoare pentru Bolton, echipă ameninţată cu retrogradarea în Premier League. Visul european al oaspeţilor s-a transformat însă într-un coşmar, iar fotbalul a trecut pe plan secund în faţa unei tragedii neaşteptate.
Minutul 41 pe "White Hart Lane". Tottenham tocmai ratează ocazia golului de 2-1, care ar fi asigurat londonezilor o pauză liniştită. Portarul maghiar Bogdan întârzie însă executarea autului de poartă. Motivul? Colegul său Muamba zace inert la mijlocul terenului, iar fotbaliştii strânşi în jurul lui cer cu disperare intervenţia medicilor!
Martorii au povestit ulterior că fotbalistul, aflat într-o stare evidentă de disconfort fizic, se îndrepta greoi spre tuşă în momentul în care s-a prăbuşit pe gazon. Inima sa n-a mai avut însă puterea de a-l duce până pe banca de rezerve, iar antrenorul lui Bolton şi-a dat seama imediat că are de-a face cu o problemă gravă. "Băiatul a leşinat!", a strigat Owen Coyle, în momentul în care un erou neaşteptat ajunsese deja pe teren.
"Lăsaţi-mă să trec, sunt medic!"
Norocul lui Muamba s-a numit Steve Robinson, unul dintre spectatorii prezenţi la meci. Medic cardiolog şi fan al lui Tottenham de peste 15 ani, Robinson a alergat din tribune până pe gazon, unde i-a convins rapid pe stewarzi să-l lase să ajungă la "pacient": "Sunt medic cardiolog, lăsaţi-mă să-l ajut!"
Robinson s-a alăturat celor şase medici care au început resuscitarea fotbalistului, căruia i-au făcut respiraţie gură la gură şi masaj cardio-respirator timp de aproximativ 30 de secunde. "Respiraţia gură la gură şi masajul se fac pentru a ţine creierul oxigenat. Dacă nu mai primeşte oxigen, creierul este afectat, apar leziuni ireversibile, iar pacientul intră în moarte clinică", explică Pompiliu Popescu, medicul naţionalei de fotbal a României.
I s-a oprit inima de patru ori
Din cauza convulsiilor, în mai puţin de două minute s-a trecut la şocurile cu defibrilatorul, în timp ce Defoe plângea în braţele lui Bale, iar Van der Vaart se ruga alături de ceilalţi fotbalişti pentru sănătatea lui Muamba. "Defibrilatorul este folosit pentru a reporni inima. Metoda nu are succes dacă infarctul a fost provocat de înfundarea sau de ruperea arterelor. Sunt cazuri când inima bate atât de rapid încât pulsul devine o undă continuă. Atunci, defibrilatorul poate induce un şoc care să întrerupă această undă", explică acelaşi Pompiliu Popescu.
La nouă minute de la colaps, jucătorul a părăsit stadionul în aplauzele fanilor şi a fost transportat la spitalul London Chest, unde este în continuare internat, în stare critică. De patru ori s-a oprit inima lui Muamba în timpul procedurilor de salvare! Dar de fiecare dată a fost repornită. Antrenorul Owen Coyle şi căpitanul Kevin Davies l-au însoţit în ambulanţă pe tânărul jucător, iar Davies s-a declarat impresionat de atitudinea colegului său. "Să ne rugăm pentru el! Se luptă admirabil pentru viaţa lui", a anunţat jucătorul de 34 de ani. Dar şansele de supravieţuire ale lui Muamba nu sunt deloc mari. Iar despre fotbal nici nu se mai poate discuta în acest moment.
L-a ajutat şi Mourinho
Muamba a fost ajutat de schimbările de regulament din 2007, când Federaţia engleză a obligat cluburile organizatoare să ţină la stadion o ambulanţă cu motorul pornit, gata oricând de acţiune. Decizia a fost luată după scandalul monstru făcut de Mourinho, care a trecut printr-un "epsiod-horror" la Chelsea, când portarul Cech şi-a fracturat craniul, în partida cu Reading (14 octombrie 2006): "Am stat 30 de minute în vestiar până a fost gata ambulanţa! Englezii trebuie să se gândească serios la asta".
Van Loo a scăpat!
În urmă cu trei ani, fundaşul belgian Anthony Van Loo (23 de ani) a "decedat" în timpul partidei Roeselare - Antwerp (4-2), dar defibrilatorul pe care-l avea instalat pe inimă l-a readus la viaţă după câteva secunde de moarte clinică! El a părăsit terenul pe propriile picioare şi joacă şi acum (la Mechelen), cu ajutorul miraculosului aparat, care i-a fost montat în 2008.
A debutat cu România!
Muamba şi-a făcut debutul internaţional într-un amical Anglia - România 1-1, la tineret. Selecţionerul de atunci al "tricolorilor", Emil Săndoi, l-a remarcat la acel meci pe jucătorul lui Bolton: "A intrat în partea a doua şi a jucat fundaş central. În 2010, în cele două meciuri de baraj a fost mijlocaş defensiv. Are un fizic impresionant şi o ştiinţă a jocului defensiv foarte dezvoltată. Îmi pare rău să aud că are probleme mari de sănătate. Îi doresc să-şi revină şi să mai joace, dacă este posibil". Din 2002 până astăzi, Muamba a jucat la toate naţionalele de tineret ale Angliei: U16, U17, U18, U19 şi U21.
A fugit de moarte
Muamba s-a născut în Zair, a copilărit în plin război civil nşi şi-a văzut unchiul şi prietenii măcelăriţi
Sâmbătă, inima lui Fabrice Muamba a cedat în Londra, oraşul care l-a adoptat pe "micul Vieira" în urmă cu 12 ani. După ce şi-a văzut rudele şi prietenii ucişi în timpul sângerosului război civil din Zair (actuala RD Congo), Muamba a emigrat în Anglia, iar acum este recunoscut ca fiind unul dintre cei mai inteligenţi fotbalişti din Premier League: are 10 diplome universitare şi este expert în matematică!
Fabrice s-a născut pe 6 aprilie 1988, la Kinshasa, într-o ţară măcinată de războiul civil în cadrul căruia familia lui se afla de partea greşită a baricadei: tatăl fotbalistului fusese consilierul primului ministru Leon Kengo, mâna dreapta a "duşmanului public numărul 1", Mobutu Sese Seko. Într-un asemenea context, Muamba s-a obişnuit cu focurile de armă de la o vârstă fragedă.
"Ne era teamă, mai ales noaptea. Am văzut oameni murind lângă mine şi am crescut cu aceste fapte înfricoşătoare. A fost foarte dificil să mă obişnuiesc cu asta. Nu puteam merge să jucăm fotbal, pentru că ne era frică să nu fim ucişi. Doi dintre prietenii mei au fost răniţi, alţii au murit", a povestit Fabrice. Războiul soldat cu peste cinci milioane de morţi a lăsat amintiri dureroase în memoria fotbalistului, după ce unchiul său a fost executat de rebelii congolezi. Ca prin minune însă, tatăl său, Claude, a reuşit să fugă în Anglia în 1998 şi şi-a adus întreaga familie la Londra doar un an mai târziu.
Când a ajuns pe tărâm britanic, la 11 ani, Fabrice nu vorbea engleza, dar asta nu l-a împedicat să înceapă fotbalul cu Arsenal, care i-a oferit un contract profesionist în 2005, crezând că longilinul fotbalist va fi urmaşul lui Patrick Vieira. A urmat însă un împrumut la Birmingham, iar de acolo Muamba a ajuns la Bolton, în 2008, pentru cinci milioane de euro.
Visa să devină contabil
Marea dorinţă a lui Muamba era ca într-o zi să obţină doctoratul în contabilitate şi să ajungă o personalitate respectabilă. Drept urmare, el s-a pus cu burta pe carte încă de la sosirea în Regatul Unit şi în doar câţiva ani a ajuns fotbalistul cu cele mai impresionante studii din vestiarul lui Bolton! El a obţinut 10 certificate universitare (GCSE), printre care şi excelenţa în cadrul a trei discipline: matematica, franceza şi engleza. Printre pasiunile sale se numără muzica simfonică şi teatrul!
"Anglia e ţara mea adoptivă, oamenii m-au ajutat, m-au primit cu braţele deschise şi mi-au oferit o şansă. Câştig bine şi am tot ce îmi doresc, sunt foarte recunoscător", Fabrice Muamba, mijlocaş Bolton
Căzuţi "la datorie"
Muamba aminteşte de cazurile dramatice ale lui Foé, Fehér şi Hâldan
În ultimii zece ani, numărul fotbaliştilor care şi-au pierdut viaţa pe teren a crescut alarmant. Din ce în ce mai multe voci susţin că dopajul din sport începe să-şi ceară tributul.
MARC-VIVEN FOE (26 iunie 2003, 28 de ani, foto): a murit la spital după ce a făcut un infarct pe teren, în timpul partidei Camerun - Columbia (1-0), din semifinalele Cupei Confederaţiilor; MIKLÓS FEHÉR (25 ianuarie 2004, 24 de ani): s-a prăbuşit pe teren din cauza unei cardiomiopatii hipertrofice, afecţiune pe care a avut-o şi camerunezul Foe. Nu a putut fi salvat la spital; MICHAEL KLEIN (2 februarie 1993, 33 de ani): a suferit un atac de cord la antrenamentul lui Bayer Uerdingen; ANTONIO PUERTA (28 august 2007, 22 de ani): a suferit un atac de cord în timpul partidei Sevilla - Getafe (4-1). A murit la spital, după ce a mai făcut patru infarcturi în cinci minute. S-a zvonit că fotbalistul andaluz s-ar fi dopat constant înainte de tragedie; ŞTEFAN VRĂBIORU (24 iulie 1999, 23 de ani): a suferit o hemoragie internă în timpul meciului cu Rapid (1-1) şi şi-a pierdut viaţa chiar la debutul în prima ligă; CĂTĂLIN HÎLDAN (5 octombrie 2000, 24 de ani): un infarct i-a curmat viaţa în minutul 74 al meciului amical cu Olteniţa (5-0)