image
Sursa foto: Getty Images

Un fost sportiv, cel mai sângeros criminal în serie din istoria SUA: Ce a recunoscut, la 78 de ani

Un fost boxer din America, Samuel Little, a devenit, conform presei de peste Ocean, "cel mai sângeros" criminal în serie din istoria SUA. Ajuns la 78 de ani şi încarcerat pe viaţă, bătrânul a dezvăluit că a comis 90 de crime.

În anii 1970-1980 o serie de crime au rămas fără autor. Tiparul era acelaşi, astfel că poliţia a fost convinsă că are de-a face cu un criminal în serie: femei tinere, în general prostituate, erau ştrangulate.

Au existat mai multe indicii către fostul boxer, două dintre victimele care au reuşit să fucă identificându-l pe Samuel Little. Doar că mărturia acestora nu a fost extrem de credibilă, având în vedere că, pe lângă meseria practicată, erau dependente de droguri.

Samuel Little a fost reţinut în mai multe rânduri, dar în lipsa unor probe concrete a fost eliberat de fiecare dată, procurorii nereuşind să îl ducă în faţa unui juriu.

Anii au trecut, metodele de anchetare au evoluat, astfel că în baza probelor ADN poliţia a stabilit că Samuel Little a ucis trei femei, în perioada 1987-1989.

A fost judecat în 2013 şi condamnat pe viaţă, dar la aproape 5 ani distanţă

A fost arestat ultima dată în 2012 în cadrul unei anchete privind uciderea a trei femei în perioada 1987-1989 în Los Angeles. În închisoare, cuprins poate de remuşcări, fostul pugilist a început să dezvăluie o serie de alte crime. Anchetatorii au fost iniţial reticenţi, anunţă "Le Point", dar detaliile date erau extrem de precise. Astfel, în ultimele luni s-a ajuns la un număr incredibil, 90 de crime. Acestea au fost comise în perioada 1970-2005, iar Samuel Little devine cel mai sângeros criminal în serie din SUA.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: