image
Sursa foto: Getty Images

A fost o zi cu ghinion: Karius a vorbit despre gafele din finala Ligii Campionilor

Portarul german Loris Karius, împrumutat de Liverpool la Beşiktaş Istanbul după gafele sale din finala Ligii Campionilor la fotbal, pierdută de echipa engleză în faţa lui Real Madrid (1-3), a spus că "fiecare jucător poate greşi".

Karius şi-a pierdut locul de titular la Liverpool, care l-a adus în iulie pe brazilianul Alisson Becker, achiziţionat de la AS Roma în schimbul a nu mai puţin de 72,5 milioane de euro. Împrumutul lui Karius la Beşiktaş a fost oficializat săptămâna trecută, tranzacţia fiind evaluată de presa turcă la 2 milioane de euro.

Antrenorul lui Liverpool, Jurgen Klopp, care este şi el german, a susţinut totuşi că portarul nu a fost "dat afară". "Am discutat mult cu el. Înţelege situaţia mea. Cred că e o idee bună pentru toată lumea şi mi-a urat succes", a mărturisit miercuri Karius într-o conferinţă de presă.

Portarul a relativizat importanţa celor două gafe ale sale, care au dus la tot atâtea goluri în finala de coşmar a Ligii Campionilor: "Aceasta-i viaţa, acesta e fotbalul, fiecare jucător poate greşi. A fost o zi cu ghinion, dar acesta e fotbalul."

Karius a estimat că venirea sa la Beşiktaş este decizia potrivită pentru a-şi relansa cariera. "Cred că pot să trec la o nouă etapă în cariera mea şi să progresez", a spus jucătorul de 25 de ani care nu are nicio selecţie în naţionala Germaniei, concurenţa pentru postul de portar fiind aspră.

Beşiktaş, care a încheiat pe locul 4 campionatul Turciei, avea nevoie de un goalkeeper după ce spaniolul Fabricio s-a transferat la Fulham.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: