Forul fotbalistic continental s-a opus introducerii VAR în actualul sezon din Champions League, în ciuda faptului că această tehnologie a fost utilizată în unele dintre cele mai importante campionate din Europa, precum cele din Spania, Italia şi Germania, dar şi la turneul final al Cupei Mondiale din Rusia.

Ceferin a precizat, în cursul unei conferinţe de presă pe care a susţinut-o marţi la Bruxelles, că raportul privind arbitrajul, aşteptat pentru săptămâna viitoare, ar putea permite Comitetului Executiv al UEFA să-şi revizuiască poziţia, cu ocazia reuniunii programate pe 2 şi 3 decembrie, la Dublin.

"Roberto Rosetti (şeful arbitrajului din cadrul UEFA - n.red.) şi echipa sa sunt foarte buni. Sunt puncte importante de vedere - arbitrii şi toate aspectele tehnice. Aştept raportul în aproximativ o săptămână, iar apoi vom vedea când se va putea implementa. Cred că cel mai târziu în sezonul viitor", a spus Ceferin.

Andrea Agnelli, preşedintele Asociaţiei Europene a Cluburilor (ECA), aflat alături de preşedintele UEFA la conferinţa de presă, a adăugat: "Cel mai târziu în sezonul viitor înseamnă, de asemenea, că există spaţiu pentru o implementare anticipată" a arbitrajului video.