image
Sursa foto: pdm.md

Mejinschi, în suita lui Plahotniuc; La evenimente publice, șeful MAI pe timpul comuniștilor nu-l scapă din ochi pe oligarh

Fostul ministru de Interne pe timpul comuniştilor, Valentin Mejinschi, a intrat în suita lui Vladimir Plahotniuc.

Chiar dacă nu mai este administrator la firma de pază „Argus-S”, controlată de către șeful PD, Mejinschi este văzut tot mai des în imediata apropiere a acestuia. Ce rol are acum fostul ministru, nu este clar. Cert este că manifestaţia organizată de PD în urmă cu două săptămâni, în centrul Chișinăului, a fost securizată la maximum, iar jurnaliştii incomozi au fost „măturaţi” din perimetru.

Atunci când Vladimir Plahotniuc a fost surprins de către reporterul Agora salutându-se cu prim-ministrul Pavel Filip, înainte de startul manifestaţiei cu iz electoral a PD, şeful partidului era însoţit de secretarul general al formaţiunii, Constantin Botnari, dar şi de către unul dintre pilonii de rezistenţă ai guvernării comuniste - Valentin Mejinschi.

În ziua de 21 octombrie, acesta s-a aflat permanent în dreapta lui Plahotniuc, inclusiv după ce de grup s-a apropiat şi preşedintele Parlamentului, Andrian Candu. Reporterul care filma această mică întrunire a fost îndepărtat rapid de către șeful Serviciului protecție și pază de stat, Anatolie Golea, și alți ofițeri de securitate.

Plahotniuc MejinschiPlahotniuc Mejinschi

Şi la concertul de 9 mai curent, organizat de PD în Piaţa Marii Adunări Naţionale, Valentin Mejinschi nu l-a pierdut din ochi pe Vladimir Plahotniuc. În mai multe poze, în care şeful PD apare făcând baie de mulţime, Mejinschi nu stă la o distanţă mai mare de doi metri de Plahotniuc.

Plahtniuc PD MejinschiPlahtniuc PD Mejinschi

MejinschiMejinschi

Înainte de asta, a intrat în vizorul camerelor de luat vederi în timp ce-l însoţea pe Plahotniuc la bucătăria improvizată din centrul Chișinăului. Tot acolo, Mejinschi a schimbat câteva vorbe cu deputatul PD Constantin Ţuţu.

Jurnal TV a vrut să-l întrebe pe Valentin Mejinschi dacă-l mai leagă ceva cu firma de pază „Argus-S” şi ce relaţii are cu Vladimir Plahotniuc, dar acesta nu a răspuns la apeluri. Nici şeful PD n-a fost de găsit la telefon.

Precizăm că Mejinschi a fost administratorul companiei „Argus-S”, care asigură paza şi securitatea domiciliului lui Plahotniuc şi a lui personală, până în martie 2016.

Ulterior, a fost înlocuit de Valentin Zubic, fostul ministru adjunct de interne pe timpul lui Vladimir Voronin. Zubic a fost urmărit penal în dosarul "7 aprilie". A fost pus sub învinuire în 2011, pentru neglijenţă în serviciu, dar în 2013 a fost scos de sub urmărire penală.

Şi fostul ministrul de Interne Gheorghe Papuc, cel care era în fruntea poliţiei în timpul protestelor violente din 2009, a fost condamnat în dosarul "7 aprilie", pentru neglijenţă în serviciu, soldată cu moartea unui om. Fostul ministru s-a ales însă doar cu o amendă după ce Curtea Supremă de Justiţie a anulat decizia Curţii de Apel de a-l condamna la patru ani de închisoare cu executare.

Cât despre Valentin Mejinschi, acesta a fost ministru de Interne timp de opt luni - din martie 2008 până în octombrie 2008, ca apoi să fie numit viceprim-ministru pe probleme de corupţie în Guvernul Greceanîi. Cel mai lung mandat l-a avut însă la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, instituţie devenită între timp CNA, acolo unde a fost director din 2004 până în 2008.

În urmă cu doi ani, Valentin Mejinschi a apărut într-o listă publicată pe internet, în care se arăta că ar fi încasat de la Vladimir Plahotniuc premii pentru "asistență juridică" în valoare de 30 de mii de dolari, plus un apartament în sectorul Râșcani al Chișinăului. Contactat atunci de Jurnal TV, fostul demnitar comunist a închis telefonul.

Noutăţile partenerilor

comentarii: