image
Sursa foto: poză simbol

Cazul de violență de la grădinița nr. 185 din capitală: Două persoane au scris cerere de demisie

Două persoane s-au concediat de la Grădinița nr. 185 din capitală după ce în mediul online a apărut o înregistrare audio în care acestea agresează moral copiii. Despre aceasta a anunțat Veronica Solomițchi, șefa Direcției Educație, Tineret și Sport din sectorul Buiucani al capitalei, transmite IPN.

Cele două persoane, educatoarea și ajutoare ei, vocile cărora se aud în înregistrarea audio, au depus cereri de demisie din proprie inițiativă. Acest lucru, însă, nu înseamnă că nu vor răspunde în fața legii.

„După acest caz, părinții au început să vină să spună, dacă au avut asemenea situație de agresiune față de copilul lor”, a spus funcționara.

Pe acest caz a fost instituită o comisie din care fac parte reprezentanți ai Ministerului Educației , precum și ai Consiliului Național pentru Protecția Drepturilor Copiilor.

Precizăm că mama unei fetițe de trei ani, care frecventa grădinița respectivă, a făcut publică o înregistrare audio care dovedește faptul că micuții sunt abuzați fizic și verbal.

Din înregistrări se aude cum educatoarea țipă și chiar lovește copiii.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: