image
Sursa foto: Jurnal.md

Flashmob la Guvern: „Stop ACUM monopolurilor la mere și nuci!” // VIDEO

Membrii viitorului bloc ACUM au organizat o acțiune publică la Guvern, în cadrul căreia au cerut stoparea monopolurilor la mere și nuci.

Reprezentanții opoziției sunt indignați de faptul că guvernarea nu a întreprins nimic pentru a ajuta producătorii de mere care nu au avut unde să-și vândă producția. În consecință, tone de mere s-au stricat în livezi, iar micii întreprinzători au suferit pierderi imense.

„Imaginile triste pe care le-am urmărit cu toții în ultimul timp reflectă starea dezastruoasă în care au ajuns agricultorii noștri. O guvernare grijulie nu admitea să se piardă la marginea drumului tone de fructe. Mai bine aceste mere ajungeau pe mesele copiilor la grădiniță. Este o mare tragedie ce s-a întâmplat cu fructele noastre. De asemenea, o guvernare grijulie nu avea să admită înțelegeri de cartel prin care să favorizeze business-ul de familie al unui înalt demnitar de stat, nu avea să admită monopolurile și bătaia de joc față de oamenii care muncesc”, a menționat vicepreședinta Platformei DA, Inga Grigoriu.

Membrii viitorului bloc ACUM spun că au venit la Guvern pentru a le aminti funcționarilor că salariile pe care le primesc sunt din munca cetățenilor și ar trebui să le reprezinte interesele.

„Vrem să le amintim încă o dată autorităților că RM este o țară agrară, iar sectorul agricol înseamnă foarte mult pentru destinul nostru. Elaborarea unor politici juste în acest sector ar asigura un trai decent populației de la sate, în primul rând. Ani în șir vorbim de problemele agricultorilor, iar reacția autorităților este una superficială”, a spus și directorul executiv al Fedraţiei Naţionale a Fermierilor, Vasile Mârzenco.

„Un kilogram de miez de nucă este achiziționat cu 35 - 40 de lei. Asta în condițiile în care în țara vecină, în Ucraina, prețurile oscilează între 80 și 100 de lei. Situația de pe piața merelor este la fel de complicată. Fabricile de procesare procură merele fermierilor la prețuri mizerabile”, a adăugat Radu Marian, membru în Biroul Permanent Național al PAS.

„În RM agricultura a devenit „cenușăreasa” Guvernului. Din cauza incompetenței și a intereselor de cartel, agricultorii suferă an de an pierderi. Asemenea decalaj dintre prețul de achiziție și de vânzare a miezului de nucă se explică simplu. Există un acord de cartel inițiat cel mai probabil de anturajul actualului premier Pavel Filip. În urma acestuia, au fost afectate substanțial veniturile miilor de oameni din zonele rurale”, a menționat vicepreședintele Platformei DA, Alexandru Slusari.

În cadrul acțiunii publice de la Guvern, membrii viitorului bloc ACUM au anunațat că agricultura se numără printre prioritățile viitoarei guvernări care va promova programe extinse de susținere a producătorilor agricoli. De asemenea, opoziția antioligarhică dă asigurări că „pungașii” din acest sector vor fi trași la răspundere.

„După preluarea guvernării, în foarte scurt timp vom întreprinde următoarele acțiuni: vom asigura independența Consiliului Concurenței, care va contracara toate acordurile de cartel; vom pune în aplicare mecanisme eficiente de procurare a anumitor produse agricole autohtone de către entități publice după modelul european; vom lansa mai multe programe de instruire în domeniul marketingului, vânzărilor, ambalării produselor pentru a crește atractivitatea lor pe piețele externe și a spori valoarea adăugată; vom stimula crearea unor centre agro-alimentare pentru efectuarea exporturilor, etc”, a menționat Alexandru Slusari.

Amintim că o investigaţie difuzată la emisiunea „60 de minute” de la Jurnal TV a scos în vileag ilegalităţile de pe urma cărora au de suferit mii de agricultori şi oameni simpli, nevoiţi să-şi vândă marfa pe bani de nimic.

Problema preţurilor la miezul de nucă are o explicaţie - monopolul pe piaţă instituit de o firmă sau de un grup restrâns. Despre asta a vorbit deschis președintele PAS, Maia Sandu, în cadrul unei emisiuni TV, în care a declarat că „familia prim-ministrului a monopolizat exportul de nuci şi, respectiv, dictează preţurile pe piață”.

A urmat replica lui Pavel Filip, care a spus că nu este adevărat și că, de fapt, cuscrul său are o companie care se ocupă de uscarea fructelor, inclusiv nuci, dar cota pe piață nu depășește 20 la sută.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: