Peste 500 de persoane erau la o petrecere la clubul Los Cotorros în cartierul El Paraiso din Caracas atunci când dispozitivul a fost declanşat la ora locală 03:00 în timpul unei bătăi între mai multe persoane. Oamenii, panicaţi, s-au îmbulzit pentru a ajunge la ieşiri.

S-au sufocat 11 persoane atunci când gazul a cuprins toată încăperea, conform lui Noris Villanueva, un asistent de la Spitalul Perez Carreno. Deocamdată nu este clar cum au murit celelalte şase persoane.

Dintre cei care au murit, opt erau minori. Alte cinci persoane au fost rănite, scrie news.ro.

Reverol a afirmat că autorităţile au arestat şapte suspecţi,  iar investigaţia este în desfăşurare.

„Republica Venezuela, condusă de preşedintele Nicolas Maduro deplânge aceste eveniment nefericit. Transmitem condoleanţe familiilor”, a declarat el.