Transelectrica are constrângeri de reglementare și nu poate investi în partea de producție și distribuție, astfel încât singura țintă a unei eventuale preluări este compania Moldelectrica, transportatorul energetic din Republica Moldova.

În prezent însă legislația împiedică autoritățile de la Chișinău să facă privatizarea, dar acum este în lucru un proiect care să permită o astfel de tranzacție. Din punct de vedere tehnic, interconectarea se poate face prin investiții la Moldelectrica și nu există impedimente, chiar dacă în prezent sistemul energetic din Republica Moldova este echilibrat cu cel din Ucraina și din Federația Rusă.