image
Sursa foto: jurnal.md

Intemperii: Traficul feroviar, întrerupt între un oraş din sudul Franţei şi Spania

Traficul feroviar este întrerupt între Montpellier şi Toulouse (sudul Franţei) şi între Montpellier şi Spania cel puţin până la 4 noiembrie din cauza daunelor provocate de intemperii, a anunţat Compania franceză de căi ferate SNCF, relatează AFP.

După furtunile violente care au afectat miercuri regiunea oraşului Montpellier, ''un torent a trecut peste şine'' în anumite locuri, a precizat compania feroviară franceză, informează Agerpres.ro.

Trenurile TGV şi Intercity vor avea pentru plecare sau staţia terminus oraşul Montpellier. Trenurile de la Barcelona nu vor mai ajunge la Montpellier, a spus un purtător de cuvânt, care nu a fost în măsură să precizeze numărul de trenuri afectate.

Cu puţin timp înainte, SNCF a evocat o ''platformă feroviară slăbită în mai multe locuri, uneori cu aproape 10 metri de vid sub şinele, care sunt suspendate''.

''Lucrări importante de confort şi de înlocuire a şinelor şi instalaţiilor catenare vor fi necesare'' şi vor dura cel puţin zece zile, a indicat sursa citată.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: