image
Sursa foto: jurnal.md

Dosarul bătrânului din Chișinău, care s-a pomenit fără casă din cauza unui polițist, a ajuns pe rol

Dosarul bătrânului din Chișinău, care s-a pomenit fără casă din cauza unui polițist, a ajuns pe rol. Prima ședință de judecată a avut loc marți. Inculpați sunt polițistul de sector Maxim Caminschi și mama acestuia, Tatiana Caminscaia, ambii cercetați pentru înstrăinarea ilegală a imobilului. Ei riscă între opt şi 15 ani de închisoare.

După ședință, am încercat să discutăm cu mama polițistului de sector, care i-ar fi complice. Doar că femeia s-a dovedit a fi agresivă cu jurnaliștii. Înainte de proces, ea a strâns mâna reporterului între ușă, iar apoi s-a năpustit cu o pungă.

Iar polițistului de sector, învinuit că și-a însușit ilegal imobilul, ne-a spus doar că nu este vinovat. În discuția cu Maxim Caminschi s-a implicat mama sa, care ne-a bruscat.

Cel care a depistat contractul de vânzare-cumpărare a imobilului a fost nepotul victimei. Avocatul acestuia susține că în cadrul urmării penale s-a constatat că toată schema a fost pusă la cale anume de către Maxim Caminschi și mama acestuia.

Ședința preliminară a fost amânată, întrucât unul dintre inculpați și-a luat un alt avocat chiar în ziua procesului. Prin urmare, apărătorul acestuia a cerut timp pentru a face cunoștință cu materialele dosarului. Amintim că, în octombrie trecut, un bărbat din Chișinău a depistat un gard instalat în curtea casei sale de către un vecin. După acest incident, s-a adresat la polițistul de sector. El a văzut însă altfel starea de lucruri. Ofițerul ar fi întocmit la notar un contract de vânzare-cumpărare cu bătrânul, în schimbul promisiunii că-i va apăra interesele. Nepotul proprietarului a aflat despre afacere atunci când a venit să-şi ia ruda să stea la el pe perioada iernii. La scurt timp, bătrânul s-a stins din viață. Inculpații riscă între opt şi 15 ani de închisoare. 

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: