image
Sursa foto: ziarelive.ro

UNICEF: Creșterea globală alarmantă a cazurilor de rujeolă, o amenințare tot mai mare pentru copii

Ucraina, Insulele Filipine și Brazilia au înregistrat cele mai mari creșteri ale cazurilor de rujeolă în perioada 2017-2018. Numai în Ucraina în 2018 au fost 35,120 cazuri de rujeolă. Încă 24.042 de persoane au fost infectate doar în primele două luni ale anului 2019. În Filipine până în prezent în acest an, au fost înregistrate 12.736 de cazuri de rujeolă și 203 de decese, comparativ cu 15.599 de cazuri pe parcursul anului 2018.

La nivel global, numărul cazurilor de rujeolă este într-o creștere alarmantă.

Cazurile de rujeolă în zece țări reprezintă mai mult de 74% din creșterea totală, fiind afectate și câteva alte țări care anterior nu au înregistrat cazuri de rujeolă.

Circa 98 de țări au raportat mai multe cazuri de rujeolă în 2018 comparativ cu 2017, erodând progresele înregistrate împotriva acestei boli prevenibile, dar care poate fi fatală.

Țările cu 10 cele mai ridicate cazuri dintre anii 2017 și 20181

1. Ucraina: 30,338

2. Insulele Filipine: 13,192

3. Brazilia: 10,262

4. Yemen: 6,641

5. Venezuela: 4,916

6. Serbia: 4,355

7. Madagascar: 4,307

8. Sudan: 3,496

9. Tailanda: 2,758

10. Franța: 2,269

"Acesta este un semnal alarmant. Avem un vaccin sigur, eficient și ieftin împotriva unei boli extrem de contagioase - un vaccin care a salvat aproape un milion de vieți în fiecare an în ultimele două decenii", a declarat Henrietta H. Fore, director executiv al UNICEF. "Aceste cazuri nu au apărut peste noapte. Date fiind focarele serioase care au existat în 2018, lipsa de acțiuni astăzi va avea mâine consecințe dezastruoase pentru copii".

Rujeola este foarte contagioasă, mai contagioasă decât Ebola, tuberculoza sau gripa. Virusul poate fi contactat de către cineva în decurs de mai puțin de două ore după contactul cu o persoană infectată. Virusul se răspândește prin aer și infectează căile respiratorii, iar boala poate fi fatală pentru copii subnutriți sau copii prea mici pentru a fi vaccinați. După infectare, nu există un tratament specific pentru rujeolă.

UNICEF și partenerii săi sprijină guvernele, pentru ca vaccinurile să ajungă urgent la milioane de copii din țările din întreaga lume:

• În Ucraina, UNICEF a oferit sprijin continuu pentru accelerarea imunizării de rutină în întreaga țară, inclusiv eforturi suplimentare pentru stoparea celui mai recent focar care s-a soldat cu pierderea a 30 de vieți în 2017. În februarie, Ministerul Sănătății, cu sprijinul UNICEF, a lansat o acțiune de imunizare în școli și clinici din regiunea Lvov, cea mai grav afectată regiune din vestul Ucrainei, unde atitudinile negative față de imunizare și lipsa anterioară a vaccinurilor au dus la rate scăzute de vaccinare.

• În Filipine, guvernul, cu sprijinul UNICEF și al partenerilor săi, va desfășura o campanie de vaccinare a 9 milioane de copii împotriva poliomielitei și rujeolei în 17 regiuni. Scopul acesteia este să încurajeze părinții îngrijorați și lucrătorii din domeniul sănătății.

• În Brazilia, din august până în septembrie 2018, guvernul a desfășurat o campanie împotriva poliomielitei și rujeolei, vizând mai mult de 11 milioane de copii cu vârstă mai mică de cinci ani. UNICEF a încurajat oamenii să se vaccineze și și-a propus să instruiască lucrători medicali care lucrează în adăposturile pentru migranți. UNICEF a inclus vaccinul împotriva rujeolei într-un program care acoperă 1.924 de municipalități.

• În Yemen, unde anii de conflict au condus la apariția unui focar, autoritățile locale, cu sprijinul UNICEF, Organizației Mondială a Sănătății și GAVI, în februarie au vaccinat mai mult de 11,5 milioane de copii.

• În Madagascar, între 3 septembrie și 21 februarie, 76,871 persoane au fost infectate cu rujeolă, iar 928, dintre care majoritatea copii, au decedat. În ianuarie, guvernul, cu sprijinul partenerilor, inclusiv UNICEF, a lansat o campanie de imunizare care vizează toate cele 114 regiuni ale țării. Peste 2 milioane de copii au fost imunizați în 25 de raioane. În luna februarie, au fost vaccinați 1,4 milioane de copii, iar în martie încă 3,9 milioane.

Cazuri de rujeolă raportate în 2018 în țări care nu au raportat nici un caz în 2017

Brazilia: 10,262

Moldova: 312

Muntenegru: 203

Columbia: 188

Timorul de Est: 59

Peru: 38

Chile: 23

Uzbekistan: 17

Infrastructura precară din domeniul sănătății, conflictele, conștientizarea redusă a riscurilor, egoismul și ezitarea privind administrarea vaccinurilor au condus, în unele cazuri, la apariția acestor focare atât în țările dezvoltate, cât și în cele în curs de dezvoltare.

De exemplu, în Statele Unite, numărul cazurilor de rujeolă a crescut de șase ori în perioada 2017 și 2018, ajungând la 791 de cazuri. Mai recent, SUA a înregistrat focare în New York și Washington.

"Aproape toate aceste cazuri pot fi prevenite. Copiii se infectează chiar și acolo, unde pur și simplu nu există nici o scuză", a spus Fore. "O fi rujeola o boală, dar, prea des, infecția reală este dezinformarea, neîncrederea și complacerea. Trebuie să ajungem cu informație la fiecare părinte, pentru ca copiii să fie vaccinați în siguranță."

Pentru combaterea rujeolei, UNICEF emite un apel urgent guvernelor, furnizorilor de servicii medicale și părinților, chemându-i:

• Să conștientizeze faptul că vaccinurile sunt sigure și eficiente, și că ele pot salva viața copilului;

• Să vaccineze toți copiii cu vârste cuprinse între 6 luni și 5 ani în timpul focarelor;

• Să instruiască și să echipeze lucrătorii din domeniul sănătății astfel încât aceștia să poată oferi servicii de calitate;

• Să consolideze programele de imunizare pentru ca toate vaccinurile să fie accesibile populației.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: