image
Sursa foto: nasa.gov

NASA descoperă o gaură neagră care nu ar trebui să existe

Telescopul NASA a detectat o gaură neagră supermasivă, aflată la 130 de milioane de ani lumină distanță, ce nu ar trebui să existe.

În mijlocul galaxiei NGC 3147 există o gaură neagră super masivă. Asta nu este o cauză de îngrijorare deoarece oamenii de știință găsesc tot timpul găuri negre. Cu toate acestea, această gaură neagră, ce a fost descoperită cu ajutorul telescopului Hubble, nu ar trebui să existe. Cel puțin, nu conform teoriilor actuale despre univers.

Gaura misterioasă, ce cântărește aproximativ 250 de milioane de ori mai mult decât Soarele, a încurcat astronomii deoarece este înconjurată de un disc de acumulare ce conține reziduri și gaze ce se învârt în jurul găurii. Acel disc nu ar trebui să existe.

Ce este special la această gaură neagră descoperită de NASA

Gaura neagră super masivă din mijlocul galaxiei NGC 3147, aflată la 130 de milioane de ani distanță de Pământ, este una care nu „înghite” îndeajuns de mult material, iar asta ace ca ea să fie „înfometată”. În mod normal, acest tip de gaură neagră nu ar trebui să formeze acel disc. Asta se întâmplă doar în cazul găurilor negre „bine hrănite”.

O gaură neagră supermasivă este o gaură neagră cu o masă uriașă. Oamenii de știință cred că aproape toate galaxiile, inclusiv galaxia noastră Calea Lactee, posedă în centrele lor găuri negre supermasive.

„Este același tip de disc pe care-l vedem în obiecte ce sunt de 1000 sau chiar de 10.000 de ori mai luminoase. Predicțiile modelelor curente pentru dinamica gazelor în galaxiile active au eșuat”, a spus Stefano Bianchi, cel care a condus echipa de cercetători care au descoperit gaura neagră.

Așadar, acest tip de gaură neagră nu ar trebui să existe, dar uite că e, iar asta face ca „monstrul” cosmic să fie și mai interesant. Cercetătorii intenționează să se uite la mai multe galaxii cu ajutorul telescopului Hubble și speră să găsească discuri similare.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: