image
Sursa foto: Getty Images

Viitorul lui Christian Eriksen va fi decis luna viitoare! Danezul va afla dacă își va putea relua antrenamentele

Christian Eriksen va afla luna viitoare dacă își va putea relua antrenamentele pentru a reveni pe teren.

Mijlocașul lui Inter Milano va fi examinat în luna octombrie de un medic cardiolog din Danemarca.

Potrivit Football Italia, Christian Eriksen se află deocamdată în Milano, alături de familia sa, așteptând să afle dacă își va mai putea relua cariera de jucător profesionist după evenimentele de la EURO 2020, atunci când, în timpul meciului dintre Danemarca și Finlanda, s-a prăbușit pe teren în urma unui stop cardio-respirator.

Fotbalistul danez va reveni peste câteva zile la Odense, iar luna viitoare va fi examinat de o echipă de medici cardiologi, cei care s-au ocupat de sănătatea lui Eriksen încă din luna iunie.

Aceștia colaborează în permanență cu echipa medicală a lui Inter Milan, iar investigațiile care vor fi efectuate luna viitoare ar putea fi decisive pentru viitorul lui Christian Eriksen.

Conform presei italiene, danezul ar putea relua antrenamentele individuale, dar va putea juca și fotbal dacă va fi monitorizat atent de staff-ul medical.

Acest lucru ar fi esențial pentru revenirea pe teren al lui Eriksen, dar, în cazul în care defibrilatorul implantat nu va fi scos, jucătorul danez nu va mai putea evolua în Serie A.

Dacă nu va putea continua la Inter Milano, Eriksen ar putea reveni la Ajax, unde ar putea juca chiar și în situația în care se află în acest moment.

Potrivit presei italiene, Eriksen le-ar fi spus coechipierilor de la Inter Milano faptul că plănuiește să se întoarcă pe teren în aproximativ patru-cinci luni.

La mai puțin de 24 de ore de la publicarea informației, impresarul fotbalistului danez, Martin Schoots, a avut o intervenție televizată, în care a dezmințit acest lucru.

Agentul a vorbit în cadrul unei emisiuni ale canalului danez TV2 Sport, dezvăluind faptul că mijlocașul se va întoarce abia atunci când se va afla în cea mai bună formă posibilă.

"Personal, nu l-am auzit niciodată spunând asta (n.r. că se va întoarce în patru-cinci luni). Cei de la Inter au fost fericiți să-l vadă pe Christian într-o formă bună. La fel ca orice om implicat într-o astfel de situație, Christian vrea să se afle în cea mai bună formă ca tată, soț, frate și prieten. Nu există o dată anume, nu există presiune, nimic", a declarat Schoots.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: