image
Sursa foto: thesun.uk

Liverpool este obligată să joace două meciuri la doar câteva ore diferenţă! Cum s-a ajuns la această situaţie

Liverpool are un program extrem de încărcat chiar pe final de an - între 4 decembrie şi 4 ianuarie va juca 11 meciuri în 5 competiţii diferite, în 3 ţări şi pe 2 continente! De aceea, cormoranii vor fi forţaţi să dispute două meciuri la distanţă de doar câteva ore.

Este vorba de meciul cu Aston Villa din sferturile Cupei Ligii Angliei şi semifinala de la Campionatul Mondial al Cluburilor. Partida de la Birmingham este programată pe 17 decembrie, iar cea de la competiţia găzduită de Qatar pe 18 decembrie, la o diferenţă de doar 22 de ore.

Tentativele de a amâna meciul de Cupa Ligii pentru data de 8 ianuarie nu au avut succes, astfel că duelul de la Birmingham va avea loc la aceeaşi dată cu celelalte confruntări. Pentru a împăca şi capra şi varza, Jurgen Klopp va trimite în Cupa Ligii o echipă de la tineret, în timp ce oamenii de bază vor juca la Mondialul Cluburilor.

Klopp ameninţase cu retragerea din competiţie în cazul în care nu se găsesşte o soluţie viabilă.

"Dacă nu vor găsi o dată potrivită și pentru noi, nu la 3 dimineața în ziua de Crăciun, nu vom juca, pur și simplu. Trebuie să ia o decizie, trebuie să te gândești la lucrurile acestea. Dacă ai un program, iar una dintre echipe nu se poate plia la programul respectiv, trebuie să regândești situația", a spus antrenorul lui Liverpool.

De asemenea, managerul liderului din Premier League nu şi-a ascuns îngrijorarea faţă de soarta jucătorilor, supuşi la sacrificii extraordinare de-a lungul unui sezon solicitant.

"FIFA, UEFA, Premier League, toată lumea trebuie să se aşeze la masă şi să se gândească şi la fotbalişti, nu doar la portofele. Jocul s-a dezvoltat, este o afacere, dar jucătorii sunt cei care produc totul," a declarat Klopp.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: