Lecţie de citire [a Legii]
Plimbându-se de urgenţă prin Europa, dulcea pereche guvernul şi partidul a rugat instanţele comunitare să-i „expertizeze” legile, că ceva nu merge. Că prea e dura lex… Că în ticăloasa decizie de anulare a votului cetăţenilor ar fi de vină legea. Cea care până ieri funcţiona perfect – şi care a produs chiar această guvernare! Sărmana lege! Se pare că vom fi primul stat în care va fi pedepsită legea (unde-i Kafka, să-i vindem subiectul?). Va fi schimbată gramatica pentru că cineva nu o cunoaşte. Or, justiţia noastră este restanţieră la etică, logică şi gramatică. Ignoranţa şi aroganţa îi permit să decidă arbitrar, cu seninătate debilă, destinul comunităţii.
Interpretările „instanţei” mă interesează din similitudinile meseriei: judecătorul, ca şi criticul, confruntă faptele cu norma, interpretează şi dă verdictul. În acest joc al dilemelor, important e să cunoşti legile, dar tot atât de important e să ştii logica şi gramatica (pentru a citi, pentru a înţelege, dar şi pentru a textualiza verdictul). Justiţia nu ar trebui să-şi etaleze lecturile din Hayek. Ci – dacă tot îi preferă pe gânditorii austrieci – mai bine l-ar citi pe Wittgenstein. Ar învăţa (în scop profesional, nu de dragul retoricii!) – din foarte scurtul său Tratat… – şi logică matematică, şi etică, şi lingvistică (sic!), şi filozofie (în concluzie, nu în premisă).
De ce e nevoie să ştii, ca jurist, limba, logica şi etica? Explic. Noţiunea-reper în eşafodajul demonstrativ al colectivului de jurişti care a invalidat alegerile este „agitaţia electorală”. Iată definiţia: „acţiuni de pregătire şi difuzare a informaţiei, care au scopul de a-i determina pe alegători să voteze pentru unii sau pentru alţi concurenţi electorali.” Iată însă cum o citeşte, înţelege şi interpretează „instanţa de fond”: „Corespunzător, efectuând în ziua alegerilor o astfel de agitație electorală, concurentul electoral a încălcat prevederile acestui articol, determinând alegătorii să voteze un anumit concurent electoral din cei doi”.
„Determinând” e un cuvânt tras de urechi, iar „un anumit” e inventat de instanţă. I se zice cazuistică, doamnă Justiţie. Necunoaşterea logicii ori a gramaticii, ignoranţa decidenţilor ne pune mereu – pe toţi! – sub tăişul probabilităţii hotărârilor injuste. Or, „acţiuni de pregătire şi difuzare a informaţiei, care au scopul de a-i determina pe alegători să voteze pentru unii sau pentru alţi concurenţi electorali” (ceea ce spune Legea) înseamnă: „a-i determina pe alegători să voteze” pe unul – anume! – din doi, adică fie pe unul, fie pe altul. Ar fi absurdă (o absurditate axiomatică) definiţia „agitaţiei” în sensul: „votaţi pentru unii sau pentru alţii!” – indiferent pentru cine! – care, dacă ar fi adevărată, ar anula însăşi esenţa alegerii (înţelegi sensul acestui cuvânt, doamnă Justiţie?).
Pe când îndemnul concurenţilor de a ieşi la vot e o încurajare de a participa, chiar indiferent pentru cine ar vota, nu de a alege – determinat! – pe unul. Altfel spus, expresia „să voteze pentru unii sau pentru alţii” fixată în lege nu este echivalentă cu fraza sintetizată (= eufemism pentru „inventată”) de instanţă astfel: „determinând alegătorii să voteze un anumit concurent electoral din cei doi”.
E limpede până aici? Acum treci la tablă, doamnă Justiţie. Dacă am admite că „judecata” are dreptate, atunci CEC ar trebui demisă! Deoarece Comisia, prin spoturile sale, a chemat (în pofida interdicţiei statutare!) lumea la vot (= a făcut „agitaţie”, vezi interpretarea instanţei) pe toată durata tuturor campaniilor. Iar asta înseamnă că toate alegerile de până acum (mai şi viciate de îndemnul de a ieşi la vot al politicienilor în ziua alegerilor) sunt ilegitime. Ergo: guvernanţii sunt şi ei ilegitimi. Consecutiv, şi justiţia, produs al aceluiaşi sistem, este nelegitimă. Ai citit Colonia penitenciară a lui Kafka, doamnă justiţie? Tocmai e timpul: eşti concediată!
P.S. Şi acum o analiză a temei de acasă. Am citit două texte semnate cu un singur nume: a) „decizia motivată” a „instanţei de fond” şi: b) o scrisoare (supărată) adresată internauţilor, compuneri izbitor de diferite. Discrepanţa cea mai crasă dintre aceste texte, care divulgă autori diferiţi, a constatat-o jurnalista Elena Robu: în „mesajul personal” al judecătoarei este invocat art. 47 alin. 8 din Codul electoral (care interzice agitaţia în ziua alegerilor), iar în „decizia motivată a instanţei” se invocă art. 52, alin. 10 al Codului electoral pentru aceeaşi interdicţie. Explicaţia este dezarmant de simplă: jurnalistul (nu juristul) care a scris „mesajul personal” al judecătoarei a citat din vechiul Cod. Juriştii nu fac asemenea gafe. Limbajul celor două texte diferă enorm: vocabular, stil, erori insistente în textul juridic (virgula pusă înaintea conjuncţiei „că” ş.a.). Şi, edificator: primul text e scris cu „î” din i, iar celălalt, la doar câteva zile diferenţă – cu „î” din a. Ergo: cele două texte sunt scrise de persoane diferite.
Cine ţi-a făcut tema de acasă, cine ţi-a scris textele, doamnă Justiţie?
Jurnal.md
comentarii: