image
Sursa foto: Hepta

DJ-ul suedez Avicii s-ar fi sinucis

Dj-ul și producătorul Tim Bergling, cunoscut sub numele Avicii, se confrunta cu probleme emoționale în ultima perioadă, familia sugerând că tânărul muzician s-a sinucis.

Dj-ul a fost găsit mort pe 20 aprilie în Oman, anunțul fiind făcut de impresarul starului. DJ-ul avea 28 de ani. Familia muzicianului a emis un comunicat în care vorbește despre problemele cu care se confrunta tânărul.

"Dragul nostru Tim a fost un explorator, un suflet artistic și fragil aflat în căutarea unor răspunsuri la întrebări existențiale. Un perfecționist care călătorea și muncea mult pentru o pace care i-a provocat mult stres. Când a încheiat turneele, a dorit să-și găsească un echilibru în viață pentru a fi fericit și pentru a putea să facă ce a iubit cel mai mult – muzică. Se lupta cu gânduri despre Sens, Viață, Fericire. Nu a mai putut continua. Dorea să-și găsească pacea. Tim nu a fost făcut pentru mașinăria de afaceri în care se găsea; era un tânăr sensibil care își iubea fanii, dar se ferea de lumina reflectoarelor. Tim, vei fi, pentru totdeauna, iubit și regretat. Persoana care ai fost și muzica ta vor ține vie amintirea ta," a transmis familia, citată de TMZ.

DJ-ul suedez Avicii, pe numele său real Tim Bergling, a murit vineri, 20 aprilie, la vârsta de 28 de ani, potrivit unui anunţ făcut de agentul lui. El a fost găsit mort în Muscat, Oman.

Sute de fani s-au adunat în centrul oraşului Stockholm în weekend pentru a-l onora pe DJ. Vânzările digitale ale pieselor semnate de Avicii au crescut, vineri, în Statele Unite, cu 6.000%.

Clopotele unei biserici din Olanda au reprodus unele dintre cele mai de succes piese ale sale, precum „Wake Me Up”, „Hey Brother” şi „Without You”.

În 2016, el a anunţat că va renunţa la show-uri, iar în luna august a aceluiaşi an l-a susţinut pe ultimul, în Ibiza.

Starul suedez şi-a anunţat planurile de retragere din activitatea concertistică prin intermediul unei scrisori emoţionante, pe care a publicat-o pe site-ul său în luna aprilie 2016. Ulterior, a explicat revistei Billboard faptul că a luat această decizie din cauza stării de sănătate.

Tim Bergling, născut pe 8 septembrie 1989, cunoscut sub numele de scenă Avicii, a fost şi producător muzical, nominalizat de două ori la premiile Grammy - pentru single-ul „Sunshine”, cu David Guetta, în 2012, şi pentru single-ul său „Levels”, din 2013. Unele dintre cele mai cunoscute piese ale sale sunt „I Could Be the One", „Wake Me Up", „You Make Me", „X You", „Hey Brother", „Addicted to You", „The Days", „The Nights" şi „Waiting for Love". A lansat două albume de studio - „True” (2013) şi „Stories” (2015).

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: