image
Sursa foto: marca.com

Al-Khelaifi a făcut anunţul: Ce a spus când a fost întrebat de transferul lui Neymar la Real

Nasser Al-Khelaifi e convins că Neymar nu va pleca de la PSG în această vară, deşi multe publicaţii din Vest susţineau că acesta ar fi foarte aproape de Real Madrid.

În ultimele săptămâni, media din Spania, în special Marca şi As, au scris despre iminenţa venirii starului brazilian pe Bernabeu. S-a scris că Real ar pune la bătaie 260 de milioane pentru sud-american, care urma să îşi extindă recordul de "cel mai scump jucător din lume".

Aceste ştiri sunt doar nişte zvonuri nefondate, asigură preşedintele campioanei Franţei, care a pus capăt speculaţiilor.

"Neymar va rămâne! 2000% sunt convins că vrea să stea alături de noi şi sezonul viitor", a declarat Al Khelaifi, potrivit Mundo Deportivo.

Vedeta lui PSG, Neymar, a publicat o fotografie pe contul său de Twitter în care apare în noul tricou al formaţiei, pentru sezonul 2018-2019, menţionând că ''vrea să continue să ofere bucurie tuturor''. Brazilianul a fost ales de către PSG să promoveze echipamentul pe care trupa din capitala Franței îl va purta în stagiunea viitoare.

''Mândru că port acest tricou nou şi continui să ofer bucurie tuturor'', a scris Neymar, în engleză şi portugheză. Acest mesaj a fost postat, cel mai probabil, pentru a pune punct speculaţiilor privind un eventual transfer.

Accidentat la piciorul drept pe 25 februarie şi operat la începutul lunii martie în Brazilia, Neymar a urmat un program de recuperare la domeniul său de lux din apropiere de Rio de Janeiro înainte de a reveni la Paris, săptămâna trecută.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: