image
Sursa foto: uefa.com

Fiscul spaniol a refuzat pactul propus de Cristiano Ronaldo: Vrea o sumă dublă celei propuse de portughez

Fiscul spaniol a refuzat pactul propus de Cristiano Ronaldo, care s-a oferit să achite 14 milioane de euro pentru a scăpa de acuzaţiile de evaziune fiscală şi de o pedeapsă cu închisoarea mai mare de doi ani.

El Mundo Deportivo susţine că autorităţile iberice nu sunt mulţumite cu suma propusă de starul lui Real Madrid, acuzat de evaziune fiscală de 14,7 milioane de euro în intervalul 2011-2014, bani proveniţi din sumele obţinute din drepturile de imagine ale acestuia.

Oamenii legii din Spania vor o sumă dublă celei propuse de Cristiano Ronaldo pentru a nu continua procesul: solicită 28 de milioane de euro de la portughez.

Cvintuplul câştigător al "Balonului de Aur" are termen până pe 15 iunie pentru a achita suma, în caz contrar riscând o pedeapsă cu închisoarea de peste doi ani.

Potrivit dezvăluirilor Football Leaks, Cristiano Ronaldo ar fi ascuns 150 de milioane de euro în diverse paradisuri fiscale, timp de şapte ani. Atacantul portughez ar fi profitat de un sistem elaborat de evaziune fiscală pus în practică de agentul său, Jorge Mendes.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: