image
Sursa foto: CSID

Horoscop 22 iunie: Nativii din zodia Taur vor avea o zi complicată

Iată ce ne prezic astrele pentru astăzi, 22 iunie.

Berbec

Ai putea face unele greșeli neintenționate – de exemplu, din prea multă grijă față de anumiți oameni, să îi ignori pe alții sau să le încalci drepturile.

Taur

Poate fi o zi deosebit de complicată, dacă te vei lăsa afectat de reacțiile nepotrivite ale unor colegi sau superiori față de tine sau față de o anumită responsabilitate neîndeplinită.

Gemeni

Este mai important să îi protejezi pe cei dragi decât să repari relațiile de prietenie pierdute sau stricate. Atâta vreme cât ai intenții bune, acelea se vor repara mai ușor.

Rac

Relația cu familia este complicată și oricât de mult ți-ai dori să ignori această realitate, nu reușești și e mai bine așa, pentru că de asta ai nevoie, de fapt.

Leu

Ai vrea să ai ocazia de a repara unele relații, dar fără să faci vreun efort pentru asta; ideal ar fi să vină totul de la ceilalți și tu doar să îți joci rolul ales.

Fecioară

Acum ai impresia că nimic nu contează la fel de mult ca rezolvarea unor probleme financiare, dar știi și tu că relațiile cu oamenii din jur – și nu numai – contează, de fapt, mult mai mult.

Balanță

Ies la lumină tensiuni ascunse în relația de cuplu, pe care le-ai ignorat sau doar ai amânat rezolvarea lor. Acum trebuie să te ocupi de cauzele lor.

Scorpion

Îți scapă de sub control relații importante, pe care ai fi dorit să le menții exact așa cum erau cât mai mult timp. Poate că ai știut, totuși, că se poate ajunge și în acest stadiu.

Săgetător

Îți impui singur limite și acest lucru nu poate fi decât bun, dacă și scopul tău este unul pozitiv. Te afli într-o etapă în care autoeducația este foarte importantă.

Capricorn

Ești hotărât să faci ordine în existența celor dragi, fără să stai prea mult pe gânduri. Însă e posibil ca ei să nu aibă nevoie de ordine chiar deloc, ci de cu totul altceva…

Vărsător

Relația cu familia este principala ta sursă de nesiguranță, de stres și nemulțumire, dar tot de acolo pot veni și cele mai mari bucurii, dacă știi cum să le creezi.

Pești

Poate că oamenii din anturajul apropiat nu sunt așa cum ai crezut sau au preocupări care nu te interesează deloc. Nu ai de ce să îi judeci pentru asta și nici să fii nemulțumit de ei.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: