image
Sursa foto: Jurnal.md

Directorul filialei Cahul a ÎS Servicii Pază, reţinut de CNA: Ar fi primit 700 de euro pentru un permis de conducere

Şeful întreprinderii de stat „Servicii Pază”, filiala Cahul, a fost reţinut într-un dosar de trafic de influenţă. Bărbatul este suspectat că ar fi primit 700 de euro de la un cetăţean pentru a-l ajuta să obţină permis de conducere.

Potrivit denunțătorului, bănuitul i-ar fi dat asigurări că ar avea influență asupra membrilor Comisiei de examinare a Agenției Servici Publice şi că îi poate determina să-l favorizeze la susţinerea probelor teoretice şi practice.

Pe circumstanţele denunţate, DGT Sud a CNA a pornit o urmărire penală pentru trafic de influenţă, iar bărbatul a fost prins în flagrant chiar în biroul său de seviciu în timp ce primea 450 de euro, transmişi sub controlul CNA.

În urma  percheziţiilor efectuate la biroul suspectului a fost găsită şi suma de bani transmisă anterior.

Bărbatul a fost reţinut pentru 72 de ore şi a fost plasat în izolatorul CNA. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la șase ani de închisoare  cu aplicarea unei amenzi în mărime de până la 4000 unităţi convenţionale.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: