image
Sursa foto: tribuna.md

Andrei Năstase: Prin răpirea banditească a celor șapte cetățeni turci, guvernarea oligarhică a dat start unei noi vendete

Prin răpirea banditească și trimiterea la ocnă a celor șapte cetățeni turci, guvernarea oligarhică, cu complicitatea unui președinte iresponsabil, în fapt, a dat start unei noi vendete, nouă prin calitatea țintelor urmărite de beneficiari ei mari și mici și chiar prin mijloacele aplicate, inclusiv sperjurul, susține liderul Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase.

„Printre cei 7 oameni răpiți sunt un jurnalist, fondatotul și directorul instituției de învățământ de mare succes, toți fiind profesori la aceasta”, susține Andrei Năstase.

„Aceștia au fost răpiți de colaboratorii unei instituții esențiale în stat, dar capturată politic și mafiotic, care a ajuns să fie condusă de un purtător de valize în aeroportul Chișinău, gata să execute orice comandă, indiferent de consecințe”, a declarat liderul Platformei DA.

Potrivit lui Andrei Năstase, „la data săvârșirii acestei crime nici un act juridic (legal sau ilegal) pe care s-ar fi bazat răpirea nu exista. Aceste acte au fost desenate ulterior, după producerea crimei şi antedatate, fiind identice ca formă şi conținut, ca şi trase la indigo, pentru fiecare dintre jertfe. Chiar şi aşa, toți cei care au aplicat pentru obţinerea azilului politic, 5 la numar, au fost găsiți compatibili cu statutul solicitat și, totuși, condamnați cu dată anterioară și executați”.

„În condițiile unei justiții libere pe care cu sprijin popular neapărat o vom edifica, numele Botnari, Jizdan, Poalelungi, Popov vor figura în rechizitorii și sentințe penale emise in cele mai echitabile procese garantate de Constituție și Convenția Europeană a Drepturilor Omului”, a spus liderul Platformei DA.

Totodată, Andrei Năstase susține că acest regim ar putea persecute și alte persoane.

„Nu e departe ziua când, după acest test, regimul va recurge la persecutarea, răpirea și chiar lichidarea opozanților săi, politici sau civici, jurnaliști sau scriitori, profesori sau medici din Republica Moldova”, a conchis Andrei Năstase.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: