image
Sursa foto: usembassy.gov

James Pettit: Procesul de integrare europeană a Republicii Moldova a ÎNCETINIT; Cea mai mare provocare - corupția

Procesul de integrare europeană prin care trece Republica Moldova a încetinit în ultima perioadă, atenționează ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Chişinău, James Pettit, potrivit căruia cea mai mare provocare în calea integrării europene este corupția.

Diplomatul a menţionat în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi”, la TVR Moldova, că cea mai mare provocare în ceea ce priveşte integrarea europeană a Republicii Moldova este corupţia, care există în toate domeniile. James Pettit a mai evidenţiat faptul că există mai multe lucruri nu funcţionează bine în țara noastră, printre care justiția, domeniu în care există „destul de multe probleme” și în care nu s-au făcut progrese în ultimii ani.

Ambasadorul SUA a mai spus că vectorul european de dezvoltare este singurul care poate fi îmbrăţişat de către Republica Moldova.

În altă ordine de idei, ambasadorul SUA a calificat drept o tragedie naţională migraţia populaţiei din Republica Moldova.

„Este foarte important să atragem investiţii străine în Republica Moldova şi pentru a atrage investitori este nevoie de un sistem judecătoresc care funcţionează normal, conform standardelor UE şi standardelor internaţionale. Sunt diferite instituţii care trebuie să funcţioneze în mod corect, democratic. Eu cred că până acum există câteva sectoare unde instituţiile nu funcţionează în mod corect şi eu sper că în continuare putem corecta această situaţie”, a mai declarat James Pettit.

Ambasadorul a menţionat că SUA acordă, prin programele sale, instruire pentru judecători, avocaţi, funcţionari publici. „Din când în când avem în Republica Moldova experţi din SUA sau din Europa care pot instrui aceşti funcţionari”, a afirmat diplomatul.

Noutăţile partenerilor

comentarii: