Satul cu un singur copil // REPORTAJ

La doar doi kilometri de comuna Cuhnești, raionul Glodeni, unde nu există nici urmă de asfalt, doar șerpuiește un drum de țară așternut cu pietre mari cât pumnul se află satul Serghieni, o localitate mai mult pustie. Pe cele două, trei ulicioare acoperite cu iarbă nu întâlnești nicio suflare, doar păsări care ciugulesc, animale care pasc în voie și câini care latră la văzul aparatului de fotografiat. În dosul unei case vechi o femeie trecută de 50 ani mulge vaca, însă, din cauza vântului care suflă puternic, nu mă aude. La o altă gospodărie ce pare locuită îi găsesc trebăluind pe soții Serghei și Eugenia Gașinov, ambii pensionari, care locuiesc aici de peste 40 de ani. Doamna Eugenia vopsea în grădină niște scăunele din lemn ca să aibă pe ce se așeza nepoatele când vor veni în ospeție, iar soțul său dădea de mâncare la păsări.

Carolina Chirilescu

Conform rezultatelor recensământului din 2004, în Serghieni locuiau 36 de persoane, acum soții Gașinov ne spun că au rămas vreo zece. „Când am venit aici acum 41 de ani, erau mai mulți, acum am rămas vreo câțiva – care au murit, care au vândut casele și s-au dus în deal (la Cuhneşti – n.a.). Tineretul nu stă aici, nimeni nu vrea să cumpere case, și nu costă scump, până la 20 de mii de lei”, ne spune mătușa Eugenia. Soții Gașinov au un băiat care s-a mutat în comuna Cuhnești, deoarece acolo există și școală, și un centru al medicilor de familie, magazine, iar ei rămân în Serghieni să-și trăiască restul zilelor crescând animale, muncind pământul și supraviețuind cu pensia mizeră după 40 de ani de muncă în colhoz. Moș Serghei are o pensie de 600 de lei, dar nu are cui se plânge deoarece prin sătucul lui nu a trecut niciodată vreun parlamentar. „Din Parlament nu a fost nimeni, nu au ei nevoie de noi, nici nu-i interesează cum trăim cu 600 de lei, din care ne ajutăm și nepoții. Noroc de văcușoară, ne dă lapte, creștem păsări”, menționează bărbatul.

Carolina Chirilescu

„Mâinile trebuie să-ți ajungă mai jos de genunchi”

Acum câțiva ani, pe toloaca de la Serghieni alergau și se zbenguiau vreo 12 copii, acum a rămas unul singur, glasul căruia nu se aude pe uliță. Ion Crigan s-a născut în raionul Drochia, dar în 1992 împreună cu soția s-au mutat în acest sătuc, au construit o casă și au crescut trei copii. „Mi-am făcut o colibă și, încetișor, am ridicat casă în câțiva ani. Aici există o expresie, dacă locuiești în vale, când stai în picioare, mâinile trebuie să-ți ajungă mai jos de genunchi de la muncă”, ne spune bărbatul care mereu are de lucru în gospodărie și nu-i înțelege pe oamenii care se plâng că nu au unde lucra. Familia Crigan crește zeci de capete de bovine și păsări care pasc și ciugulesc liniștite pe pajiștea din spatele casei, doar că vulpile din pădure le dau bătăi de cap, numai într-o zi le-au mâncat 21 de boboci chiar din coteț.

Odată ce câțiva vecinii au plecat din sat, nenea Ion a procurat pământul și și-a mărit grădina, unde și-a plantat o mică livadă de gutui, iar vara crește legume. „Eu nu am timp să mă plictisesc. În timp ce mănânc, admir căprioarele care ies din pădure și ascult liniștea, pentru nimic în lume nu m-aș muta la oraș, nu suport gălăgia”, menționează bărbatul în timp ce ne arată gospodăria. După casa familiei Crigan e pustiu, de o parte a drumului ierbos e o casă fără gard, unde locuiește un bărbat singur, la capătul străzii – o altă casă părăsită, care se năruieşte, și doar în colțul ulicioarei, la marginea pădurii, se zărește o casă frumoasă, modernă. De curând aici s-a mutat Aliona cu copilul său. A vândut totul la Ungheni și a ales să trăiască la Serghieni, fapt pe care nu-l regretă. „Am un copil cu probleme de sănătate și doar aici ne simțim bine, ei îi place foarte mult și eu mă simt foarte liniștită”, ne spune femeia, menționând că nu s-ar teme dacă satul ar rămâne în curând fără oameni.

Carolina Chirilescu

Muzeul „Casa bunicii” într-un sătuc cu 25 de locuitori

La doi kilometri de Serghieni, mai aproape de râul Prut, un pod din timpuri străvechi desparte satul Bisericani de sătucul Cot, unde doar pe alocuri există semnal la telefonul mobil, iar oameni la fel nu prea întâlnești. Conform aceluiași recensământ din 2004, în această localitate locuiau circa 50 de oameni, acum sunt vreo 25 de persoane, o parte fiind plecate la muncă peste hotare, iar multe case sunt părăsite. Și aici sunt câțiva copii. Luni, 30 aprilie, fiind zi liberă, aceștia pășteau vitele în apropierea satului, iar doi mai micuți se jucau pe iarbă în fața porții. O casă dată cu var, înconjurată de un gard de nuiele, îmi atrage atenția, mai ales datorită inscripției: Muzeul „Casa Bunicii”. Am avut mare noroc s-o găsim pe proprietară, Nina Ciobanu, care tocmai petrecuse un grup de copii din Glodeni, care au vizitat muzeul. Acest muzeu există din 2009 și este vizitat anual de turiști din Franța, Germania, România, SUA, care rămân foarte impresionați de liniștea și frumusețile naturii.

Carolina Chirilescu

„Am dedicat această casă bunicii mele, care a născut cinci copii și a trăit aproape toată viață într-o cocioabă. Pe timpul foametei, patru dintre frații tatălui meu au decedat. Bunica povestea cum a stat cu două fete și doi băieți morți în casă câteva zile, pentru că nu avea cu ce să-i îngroape. A fost o femeie foarte bună și muncitoare, am hotărât să-i construiesc o căsuță mai bună și, ultimii cinci ani din viața sa, bunica a locuit și muncit în condiții mai decente. După moartea sa am făcut muzeu din această casă, iar casa unde locuiesc eu în Bisericani, la fel va fi muzeu”, ne povestește doamna Nina în timp ce ne arată lucrurile rămase de la bunica sa, unele obiecte au peste 200 de ani. La sfârșitul vizitei doamna servește copiii cu dulciuri, așa făcea și bunica sa când aceștia îi treceau pragul sau se întorceau de la școală, mereu îi servea cu dulciuri, copturi în memoria celor patru copii ai săi decedați pe vremea foametei.

Satele Serghieni și Cot sunt în administrarea primăriei comunei Cuhnești, raionul Glodeni. În muzeul „Casa bunicii”, există un registru scris cu litere rusești despre înființarea acestor sate, dar și a altora, precum Bisericani, Tomeștii Vechi, care ar exista de pe timpul domniei lui Ștefan Cel Mare, având pe atunci o populație de 448 de persoane.

Carolina Chirilescu