image
Sursa foto: Bizgu Eduard

Audierile în cadrul comisiei de anchetă privind Open Dialog, programate pentru această săptămână, AMÂNATE

Comisia parlamentară de anchetă privind activitatea Fundaţiei Open Dialog a decis amânarea audierilor programate pentru această săptămână.

Decizia a fost luată „ca urmare a solicitărilor venite din partea unor persoane care urmau să fie audiate și care au invocat imposibilitatea de a da curs invitației”.

Anterior, comisia a anunțat că în această săptămână urmau să fie invitați la audieri reprezentanții unor organizații care figurează în informațiile furnizate de instituții, dar și reprezentanți ai societății civile.

Următoarele audieri vor avea loc luni, 12 noiembrie.

După ședința trecută, reprezentanții comisiei au anunțat că ar fi descoperit o întreagă „grupare de ONG-uri”, formată în jurul fundației conduse de Ludmila Kozlowska, care s-ar fi implicat în politica internă a Republicii Moldova.

Mai mult, „pe lângă gruparea de ONG-uri, informațiile relevă și posibila implicare a unor companii în treburile interne ale Republicii Moldova”.

Parlamentul a constituit, la începutul lui octombrie, o comisie de anchetă care investighează „elucidarea circumstanţelor imixtiunii Fundaţiei Open Dialog în treburile interne ale Republicii Moldova și finanţarea ilegală a unor partide politice”. Din comisie fac parte trei deputați PD, doi socialiști și unul de la grupul PPE.

Open Dialog Foundation este o organizație internațională de drepturi ale omului cu reprezentanțe la Varșovia, Kiev și Bruxelles. Scopul principal al Fundației este de a proteja drepturile omului, democrația și statul de drept în spațiul post-sovietic.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: