image
Sursa foto: digisport.ro

Inter îl vrea pe Gareth Bale: Motivul pentru care galezul poate ajunge în Italia

Gareth Bale va pleca aproape sigur de la Real Madrid la finalul sezonului, însă destinaţia ar putea fi una suprinzătoare. Deşi în ultimele luni s-a vorbit despre posibilitatea ca fotbalistul galez să ajungă la Manchester United, interesul "diavolilor" nu ar mai fi de actualitate.

În aceste condiţii, anunţă The Independent, Inter Milano este pregătită să facă o tentativă de a-l transfera pe jucătorul care a devenit un adevărat superstar chiar într-un meci din Liga Campionilor contra nerazzurrilor, în care a marcat un hat-trick, în 2010. Chiar dacă fosta sa echipă, Tottenham, a pierdut pe Giuseppe Meazza, scor 3-4, prestaţia galezului nu a trecut neobservată, iar de atunci asecensiunea sa nu a mai putut fi oprită.

Bale şi anturajul său îşi doresc să rămână la Madrid, dar fotbalistul de 28 de ani ar urma să fie una dintre victimele dorinţei lui Florentino Perez de a revoluţiona atacul campioanei Europei. În acest moment, galezul nu mai este considerat netransferabil pe Bernabeu. Ba mai mult, e văzut drept unul dintre jucătorii care pot fi vânduţi în schimbul unei sume importante, care ar urma să fie folosită pentru achiziţionarea lui Neymar, de la Paris St. Germain.

În ultimele luni, când s-a discutat despre plecarea lui Bale de la Real Madrid, Premier League era singura destinaţie luată în calcul de presa internaţională. Mai exact, Manchester United părea să fie următorul club al fostului jucător de la Tottenham.

Lucrurile s-au schimbat, însă, între timp. Vârsta, preţul, faptul că Jose Mourinho l-a adus recent pe Alexis Sanchez pe Old Trafford şi problemele cu accidentările pe care Bale le-a avut în ultimele sezoane au schimbat planurile "diavolilor".

În acelaşi timp, nici alte cluburi engleze nu par dispuse să facă o tentativă de a-l transfera, oficialii acestora fiind descurajaţi de posibilul preţ cerut de Real şi de salariul uriaş al lui Bale. În schimb, Inter e pregătită să-şi asume un risc, notează sursa citată.

Deşi fosta campioană a Europei a avut probleme financiare în ultimii ani şi continuă să se afle sub lupa fair-play-ului financiar al UEFA, clubul deţinut de grupul chinez Suning va ieşi de sub supravegherea forului european la începutul lunii iulie şi va avea posibilităţi mai mari de a investi, comparativ cu sezoanele precedente, scrie digisport.ro.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: