image
Sursa foto: lalibre.be

Boris Johnson propune convocarea alegerilor anticipate din cauza crizei Brexit

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a propus, miercuri seară, convocarea alegerilor parlamentare anticipate în octombrie, în contextul impasului generat de hotărârea Camerei Comunelor privind evitarea producerii unui Brexit fără acord, scrie Mediafax.

"Ţara trebuie să decidă dacă liderul opoziţiei sau eu mergem la Bruxelles pentru a rezolva" problema Brexit, a declarat Boris Johnson în Camera Comunelor.

"Dacă voi mai fi prim-ministru, voi încerca să obţin un acord. Şi, credeţi-mă, ştiu că pot. În opinia acestui Guvern, trebuie să fie organizate alegeri parlamentare pe 15 octombrie", a adăugat Boris Johnson, conform BBC, precizând că, în cazul în care Partidul Conservator va forma viitorul guvern şi el va rămâne prim-ministru, va retrage Marea Britanie din Uniunea Europeană pe 31 octombrie, cu sau fără un acord Brexit.

Camera Comunelor poate convoca alegeri anticipate cu o majoritate de doua-treimi.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: