image
Sursa foto: siegfriedmuresan.eu

Siegfried Mureșan: „Mesajul victoriei lui Andrei Năstase este că SE POATE; S-a demonstrat că puterea este la oameni”

Mesajul victoriei lui Andrei Năstase la alegerile de la Chișinău este că „se poate”. Este victoria locuitorilor municipiului Chișinău. Prin această victorie ați demonstrat că puterea este la oameni. Declarațiile au fost făcute de către deputatul european Siegfried Mureșan.

„Felicitări, locuitorilor municipiului Chișinău. Felicitări, Andrei Năstase. Felicitări, tuturor celor care l-ați susținut, pentru marea victorie obținută duminică la alegerile din Chișinău. Mesajul victoriei voastre este că se poate. Exact așa cum voi cu candidatul Andrei Năstase ați câștigat alegerile de la Chișinău, exact așa oamenii cinstiți, forțele de dreapta, proeuropene pot câștiga alegerile parlamentare din Republica Moldova. Și tot așa o să încercăm noi să scoatem România din ghearele PSD-ului la următoarele alegeri care vor avea loc în România”, a declarat europarlamentarul.

„Prin victoria voastră ați arătat cetățenilor RM și românilor, de partea cealaltă a Prutului, că se poate, ați arătat că puterea este la oameni. Toți cei care au spus că Andrei Năstase nu poate câștiga, că forțele proeuropene nu pot câștiga nu au avut dreptate. Ați arătat tuturor că cetățenii RM, în acest caz locuitorii municipiului Chișinău, sunt mai inteligenți decât toate predicțiile sumbre ale politicienilor care vor să țină în continuare Republica Moldova captivă. Avem și noi astfel de politicieni în România, care vor să țină țara captivă”, a mai spus Siegfried Mureșan.

În context, deputatul european a afirmat că este convins că și la alegerile din toamnă forțele propene vor câștiga: „Sunt la Varșovia, unde avem adunarea politică PPE. Și colegii din toată Uniunea Europeană au felicitat partidele membre din RM – PAS, Platforma DA, PLDM, pentru faptul că au luptat împreună și au obținut această victorie. I-am felicitat pentru trei ani de muncă, pentru unitate. Suntem convinși că vor ajunge la victorie și la parlamentare”.

Referindu-se la parlamentarele din toamnă și sistemul electoral mixt, promovat de PD și PSRM,Siegfried Mureșan a spus că „toate recomandările Comisiei de la Veneția trebuie transpuse în realitate. Toate de la început până la sfârșit. Comisia de la Veneția este organul, care în lumea serioasă, în Europa are cea mai mare expertiză în legislația electorală. Comisia de la Veneția a spus că modificarea legislației electorale nu este corespunzătoare. Trebuie ajutată astfel încât în Parlament să fie prezenți politicieni conform voinței oamenilor

Noutăţile partenerilor

comentarii: