image
Sursa foto: poliția.md

Nouă cauze penale, deschise pe numele a trei tineri; Sunt învinuiți de comiterea mai multor jafuri din Ialoveni și Hâncești

Pe parcursul a două săptămâni, polițiștii și procurorii din Ialoveni și Hâncești, au documentat patru persoane suspectate în săvârșirea mai multor infracțiuni de furt pe teritoriul raioanelor Ialoveni și Hâncești. Aceștia s-au dovedit a fi trei tineri cu vârste cuprinse între 19 și 21 ani și un minor de 17 ani, toți locuitori ai raionului Hâncești.

S-a stabilit că suspecții acționau atât pe timp de zi, cât și noaptea, când proprietarii lipseau. Aceștia, prin înțelegere prealabilă închiriau automobile, ulterior deplasându-se în localități identificau anumite locuințe intrau și furau tot ce le cădea sub mână.

poliția.mdpoliția.md

Astfel, în urma măsurilor speciale de investigație întreprinse în cadrul a nouă cauze penale pe teritoriul raionului Ialoveni și opt în Hâncești, pentru „Furt” și „Jaf” , au fost efectuate 30 de percheziții în urma cărora au fost ridicate obiecte ce dovedesc implicarea suspecților în comiterea infracțiunilor ( bunuri sustrase, bijuterii din aur, telefoane mobile, mijloace bănești).

Actualmente cei patru bănuiți sunt plasați în arest, iar polițiștii continuă măsurile de investigații în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și identificării altor complici la săvârșirea infracțiunilor.

poliția.mdpoliția.md

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: