image
Sursa foto: Cluj Manifest

Cinci profesori de la Centrul de Excelență în Energetică și Electronică, trimiși în judecată

Cinci profesori de la Centrul de Excelență în Energetică și Electronică (CEEE) din Chișinău sunt cercetați penal pentru corupere pasivă. Aceștia au fost reținuți luna trecută de către procurori și ofițerii Centrului Național Anticorupție.

Conform materialelor cauzei, profesorii ar fi cerut și primit, în mod sistematic, remunerări ilicite de la studenți, pentru lichidarea restanțelor la mai multe discipline.

Cadrele didactice le-ar fi creat intenționat impedimente studenților, care refuzau să plătească pentru note, în special celor din ultimul an de studii, lăsându-i restanţieri. Pentru o notă de promovare, aceştia i-ar fi condiţionat să achite sume cuprinse între 300 și 1500 de lei.

Astfel, sub controlul procurorilor și ofițerilor anticorupție au fost transmise mai multe sume de bani celor cinci profesori. Doi dintre cei cinci învinuiți au fost prinși în flagrant delict, primind bani pentru lichidarea restanţelor la două obiecte, mijloacele bănești fiind găsite în birourile de serviciu ale acestora, în timpul perchezițiilor.

Învinuiții și-au recunoscut vina. Dacă vor fi găsiți vinovați, profesorii riscă până la 5 ani.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: