image
Sursa foto: platformada.md

Năstase: Dacă eram lăsat la Primărie, chișinăuienii ar fi beneficiat deja în urma cooperării strălucite cu orașele românești

„Este extrem de important să preluăm de la colegii noștri bunele practici în gestionarea modernă a urbelor pentru a le pune în aplicare la Chișinău și în toată Moldova”, a declarat liderul Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, primarul ales al Chișinăului, aflat în vizită la Alba Iulia.

Liderul Platformei DA participă zilele acestea, fiind invitat de Mircea Hava, primarul orașului Alba-Iulia, la Dezbaterea Națională Smart City - Alba Iulia 2018. Chiar în ajun de dezbateri Andrei Năstase a avut o întâlnire cu primarii prezenți la conferință în vederea implementării la Chișinău și în alte orașe din Republica Moldova a bunelor practici europene și a proiectelor de succes testate și realizate deja în România.

Alba-Iulia este un oraș recunoscut pentru implementarea numeroaselor proiecte Smart City și este printre primele de acest gen din România, dar și din Europa. Primarul ales al Chișinăului a luat cunoștință de cele mai impresionante soluții smart city functionale în Cetatea Alba Carolina: Hot Spoturi WI-FI, iluminat public, Wi-Fi și parcare inteligentă, sistem solar termodinamic, Vichi Farm, Smart Garden, Eco Mobilitate, CicloTransport, Pony Car Sharing și multe altele.

„Este extrem de important să preluăm de la colegii noștri bunele practici în gestionarea modernă a urbelor pentru a le pune în aplicare la Chișinău și în toată Moldova. Este vorba de proiecte implementate cu succes în România și Europa, de proiecte care deja funcționează cu succes în beneficiul cetățenilor”, a precizat Andrei Năstase.

ANAN

În cadrul evenimentului desfășurat pe 8 și 9 octombrie 2018, s-au luat în dezbateri subiecte de primă necesitate în vederea interacționării facile a administrației urbane cu cetățenii, a identificării metodelor de facilitare a dezvoltării mediului de afaceri local și a proiectelor cu impact substanțial asupra calitatii vietii, reducerii birocrației, creșterii transparenței, eficienţei si reducerii costurilor administrative. De asemenea s-a discutat despre eficientizarea și creșterea calității sistemului educațional, despre îmbunătățirea stării de sănătate a oamenilor, a calității serviciilor unităților medicale, a telemedicinii, au fost expuse soluții concrete pentru a avea clădiri eficiente energetic, cu aport minim de energie exterioară, capabile să folosească pe scară largă energii regenerabile, să micșoreze poluarea, să automatizeze utilitățile, asigurând oamenilor un standard ridicat de viață și de lucru, etc.

În deschiderea Dezbaterilor, primarul de Alba-Iulia, Mircea Hava, a menționat că Smart City nu este un concept despre care se discută, ci și proiecte în deplină desfășurare de succes, proiecte care beneficiază de bani europeni, cu condiția să fie calitative. Referindu-se la prezența lui Andrei Năstase la eveniment, Hava a spus: „Prietenul meu drag, Andrei Năstase, este cel care a câștigat alegerile locale la Chișinău, chiar dacă alții nu au înțeles asta și el nu a venit aici să facă politică sau să adune voturi. Pur și simplu el a venit aici pentru că îl interesează cu adevărat ceea ce poate să construiască la Chișinău. Și sunt sigur că va avea prilejul să o facă”.

La rândul său, Andrei Năstase a menționat: „Dacă m-ar fi lăsat să-mi duc mandatul, locuitorii Chișinăului ar fi beneficiat deja de pe urma cooperării strălucite cu orașele românești Alba-Iulia, Cluj, Timișoara, Oradea și altele. Îmi exprim speranța că la alte evenimente de acest gen vor fi prezenți cât mai mulți oameni din Republica Moldova, primari, consilieri, ca să înțeleagă pe viu cum se poate implementa practic conceptul Smart Cities”.

La Dezbaterea Națională Smart City - Alba Iulia 2018 au participat și Siegfried Muresan, membru al Parlamentului European, Vicepreședinte al Comisiei pentru Bugete a Parlamentului European, Marius Bostan, Ministru în guvernul Cioloș, inițiator al Dezbaterii Naționale Smart City și Alba Iulia Smart City, Wijnand Marchal, consilier economic, Ambasada Olandei la Bucuresti, Nicolaie Moldovan, City Manager Alba Iulia, precum și alți specialiști importanți în subiecte inovative pe diverse dimensiuni urbane puse în aplicare cu mult succes.

AN Alba IuliaAN Alba Iulia

Andrei Năstase, primarul ales al municipiului Chișinău, a invitat colegii săi, primari ai celor mai importante orașe din România și cei mai mari furnizori de servicii Smart City din România la Conferința organizată de Institute naționale și internaționale la Chișinău în perioada 26-28 octombrie curent.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: