image
Sursa foto: manutd.com

Prima apariție a lui Ferguson, după operația dificilă pe creier: Fără ei, n-aș fi fost aici

Sir Alex Ferguson a apărut, vineri, pentru prima dată în fața publicului, după operația pe creier suferită în luna mai. Legendarul antrenor al lui Manchester United și-a anunțat revenirea alături de echipă în acest sezon, nu înainte de a le mulțumi medicilor și tuturor celor care i-au salvat viața și s-au ocupat de îngrijirea lui, în ultimele două luni și jumătate.

Alex Ferguson (76 de ani) a fost operat de urgență pe 5 mai, când a ajuns la spital în urma unei hemoragii cerebrale. A fost externat pe 2 iunie, iar de atunci a fost monitorizat la domiciliu. Recuperarea pare să fi decurs de minune, iar scoțianul este gata să revină și în tribune pentru a o susține pe Manchester United, chiar dacă nu încă de la startul sezonului.

"E un mesaj scurt în care vreau în primul rând să mulțumesc colectivului medical de la Macclesfield, Salford Royal și Alexandra Hospitals. Credeți-mă, fără acești oameni, care mi-au oferit o îngrijire extraordinară, nu aș sta aici, astăzi. Vă mulțumesc din partea mea și a familiei mele. Vă mulțumesc foarte mult.

M-a făcut să mă simt atât de umil, la fel ca toate mesajele primite din toată lumea; oamenii îmi urau toate cele bune și își exprimau cele mai frumoase dorințe și rezonează foarte puternic cu mine. Vă mulțumesc pentru susținerea pe care mi-ați arătat-o.

Mă voi întoarce mai târziu în acest sezon pentru a urmări echipa. Între timp, toate cele bune pentru Jose (n.r. Jose Mourinho) și jucătorilor. Vă mulțumesc foarte mult", a spus Sir Alex Ferguson, într-un scurt videoclip postat pe contul de Twitter al lui Manchester United.

Nu mai puţin de 38 de trofee a cucerit Manchester United în cei 26 de ani petrecuți cu Alex Ferguson manager, adică peste jumătate din cele 68 de trofee din istoria de 139 de ani a clubului.

13 titluri în Premier League, două Ligi ale Campionilor, Cupa Cupelor, Supercupa Europei, Cupa Intercontinentală, Mondialul cluburilor, cinci Cupe, patru Cupe ale Ligii şi zece Supercupe ale Angliei a câştigat Sir Alex Ferguson cu Manchester United.

Înainte de venirea la Manchester United, din 1986, Ferguson a scris istorie şi la Aberdeen, cu care a cucerit Cupa Cupelor, Supercupa Europei şi trei titluri în Scoţia.

O tribună de pe arena lui United, Old Trafford, îi poartă numele scoţianului în vârstă de 76 de ani, care are şi o statuie în faţa "Teatrului Viselor", aşa cum e cunoscut stadionul de 75.000 de locuri al echipei din Anglia cu cele mai multe titluri din istorie (20).

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: