image
Sursa foto: Profimedia

Jurgen Klopp nu s-a putut abține după ce Chelsea a cheltuit 611.000.000€ și e pe locul 12 în campionat

Chelsea a cheltuit, în perioada de mercato a verii și în cea de iarnă, nu mai puțin de 611 de milioane de euro pe transferuri.

De atunci și până acum, londonezii au dat afară doi antrenori (Thomas Tuchel și Graham Potter), iar în campionat sunt pe locul 12, motiv de bucurie pentru Jurgen Klopp (55 de ani).

Antrenorul lui Liverpool a recunoscut că se bucură pentru faptul că rețeta lui Chelsea, aceea de a investi masiv fără vreo strategie clară, nu a dat roade.

"Trebuie să construiești o echipă, iar acest lucru a fost subestimat la Chelsea. Le-au dat antrenorilor o misiune aproape imposibilă. Nu poți să ai două vestiare, să antrenezi pe două terenuri, trebuie să creezi relații, spirit de echipă.

Acesta e singurul motiv pentru care mă bucur puțin pentru situația lor. Dar Chelsea va fi bine într-un final și vor fi incredibil de puternici anul viitor. Nu am vrut decât să scot în evidență că la cel mai înalt nivel nu poți face așa ceva", a spus Klopp, conform presei londoneze.

Din vara trecută și până acum, gruparea de pe Stamford Bridge a transferat nu mai puțin de 16 fotbaliști, dintre care 14 definitiv, iar doi sub formă de împrumut, după cum urmează:

Enzo Fernandez (de la Benfica) - 121 de milioane de euro

Mykhaylo Mudryk (de la Șahtior) - 70 de milioane de euro (alte 30 de milioane de euro pot fi plătite ca bonusuri de performanță)

Wesley Fofana (de la Leicester) - 80 de milioane de euro

Marc Cucurella (de la Brighton) - 65 de milioane de euro

Raheem Sterling (de la Manchester City) - 56 de milioane de euro

Benoît Badiashile (de la AS Monaco) - 38 de milioane de euro

Kalidou Koulibaly (de la Napoli) - 38 de milioane de euro

Noni Madueke (de la PSV) - 35 de milioane de euro

Malo Gusto (de la Lyon) - 30 de milioane de euro

Carney Chukwuemeka (de la Aston Villa) - 18 milioane de euro

Andrey Santos (de la Vasco da Gama) - 13 milioane de euro

Pierre-Emerick Aubameyang (de la Baracelona) - 12 milioane de euro

David Fofana (de la Molde) - 12 milioane de euro

Joao Felix (de la Atletico) - 11 milioane de euro, sub formă de împrumut

Gabriel Slonina (de la Chicago Fire) - 9 milioane de euro

Denis Zakaria (de la Juventus) - 3 milioane de euro, sub formă de împrumut

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: