image
Sursa foto: The Pioneer

Haiti: Bilanţul cutremurului a urcat la 17 morţi

Cutremurul cu magnitudinea 5.9 care a zguduit sâmbătă nord-vestul statului Haiti a provocat moartea a 17 persoane şi rănirea altor circa 350 de locuitori din regiune, potrivit ultimului bilanţ furnizat marţi de Ministerul de Interne de la Port-au-Prince, relatează AFP.

Nouă persoane şi-au pierdut viaţa în oraşul de pe litoral Port-de-Paix, cel mai apropiat de epicentru. Comuna Gros-Morne, mai la sud, a înregistrat şapte decese, iar o persoană a murit în oraşul Saint-Louis-du-Nord, notează Agerpres.

"Primele evaluări ale echipelor desfăşurate pe teren au menţionat 353 de case distruse şi alte 7.430 avariate puternic sau parţial", au precizat autorităţile haitiene în raportul lor.

În oraşul Pilate, cu aproape 50.000 de locuitori, patru şcoli au fost distruse.

Pentru a veni în ajutor sinistraţilor, guvernul a distribuit apă potabilă şi 4.000 de pachete cu alimente în cinci dintre cel mai afectate comune.

Seismul şi replicile sale puternice care au urmat în cursul weekendului au fost resimţite până în capitala Port-au-Prince, stârnind panică în rândul locuitorilor traumatizaţi încă de seismul care a devastat oraşul şi împrejurimile acestuia în 2010.

La 12 ianuarie 2010, un cutremur de pământ cu magnitudinea 7 a provocat moartea a peste 200.000 de persoane, iar alte 300.000 au fost rănite.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: