image
Sursa foto: faceboook/Angela Istrate

O pretendentă la funcția de judecător al CC din partea CSM s-a retras din concurs: „Funcțiile sunt partajate din timp”

Avocata Angela Istrate și-a anunțat retragerea din concursul de selectare a candidaților pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională din partea CSM.

„Nu doresc sa particip la un concurs mimat, un concurs în care din timp sunt partajate funcțiile, selecția avînd în exclusivitate un substrat politic, evitând cele trei criterii anunțate profesionalism, integritate și meritocrație”, susține aceasta.

„Chiar si în cazul daca eram acceptată, nu aș fi putut face parte dintr-un complet în care sunt persoane care au contribuit la facilitarea jaful miliardului și care au activat în fosta guvernare. Transparența și profesionalismul sunt foarte bine camuflate în toate concursurile organizate de guvernare, pentru care fapt consider că la funcția de judecător al Curții Constituționale urmează a fi efectuată evaluarea de către comisii speciale apolitice, create de către organele abilitate, formate din reprezentanți al Academiei de Stiințe, de lectori universitari al Catedrei de drept Constitutional, de reprezentanți din societatea civilă și organizațiile non guvernamentale, care se ocupă de protecția drepturilor omului”, a mai declarat Istrate.

Aceasta i-a îndemnat și pe ceilalți candidați să refuze participarea „la o camuflare a procesului democratic și a unei transparențe decizionale”.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: