image
Sursa foto: adevărul.ro

Un tânăr din Căușeni se află în comă la spital după ce a fost agresat de un bărbat care tulbura intenționat liniștea publică

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din satul Sălcuța a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost bătut de un localnic care tulbura liniștea publică. Incidentul s-a produs în preajma unui local de agrement din centrul satului, în jurul orei 04:10 dimineața, pe 30 decembrie.

Potrivit ofițerului de presă al IP Căușeni, Silvia Vetcu, bărbatul de 32 de ani încălca ordinea publică intenționat, fără lipsă de respect față de societate. Acesta l-a agresat fizic pe tânărul de 25 de ani aplicându-i lovituri cu pumnul în regiunea feței. În urma bătăii, acesta a căzut jos și s-a lovit cu capul de pavajul din beton primind o traumă la cap. Victima a fost internată de urgență la Spitalul Raional Căușeni.

La moment, bărbatul de 25 ani este în stare gravă (comă) și pe faptul dat a fost pornită cauză penală, iar bănuitul a fost reținut pentru 72 ore.

Alte circumstanțe se stabilesc.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: