image
Sursa foto: ap

Platformele de streaming Apple Music şi Pandora nu mai promovează muzica lui R. Kelly

Platformele de streaming Apple Music şi Pandora nu mai promovează muzica lui R. Kelly, potrivit Rolling Stone.

Apple Music l-a eliminat, tacit, pe R. Kelly din listele sale încă dinainte ca Spotify să facă anunţul în acest sens, potrivit unor surse. În acelaşi timp, Pandora nu mai promovează activ muzica americanului asupra căruia planează mai multe acuzaţii de agresiune sexuală.

Muzica lui R. Kelly încă figurează pe cele trei platforme de streaming, însă utilizatori trebuie să o caute. 

Apple Music a spus că decizia a fost luată în urmă cu câteva săptămâni, iar Pandora a transmis că a făcut această intervenţie privind „artiştii cu un comportament inacceptabil” de mai multe luni, scrie news.ro.

„Politica Pandora este să nu promoveze activ artişti cu probleme demonstrabile de comportament”, a transmis compania într-un comunicat.

Între cei care au fost vizaţi de astfel de politici se numără rapperul XXXTentacion, acuzat de abuz, a cărui muzică a fost înlăturată din listele Spotify, dar care a rămas în cele de promovare ale Apple Music.

Toate cele trei companii informează că artiştii vor fi judecaţi pentru fiecare caz în parte.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: