image
Sursa foto: Twitter

Omenirea îşi epuizează miercuri, pe 1 august, resursele planetei pe anul 2018

Omenirea îşi va consuma la 1 august toate resursele pe care natura le poate reface într-un an şi va trăi ”pe credit” timp de cinci luni, potrivit ONG-ului Global Footprint Network, care subliniază că această dată are loc tot mai devreme, relatează AFP citată de News.ro.

Ziua de 1 august este ”data la care vom vom fi folosit mai mulţi arbori, apă, soluri fertile şi peşte decât Terra poate să ne furnizeze într-un an pentru a ne alimenta, asigura locuinţă şi deplasa şi vom fi emis mai mult carbon decât pot să absoarbă oceanele şi pădurile”, explică Valérie Gramond de la Fondul Mondial pentru Natură (World Wide Fund for Nature, WWF), partenerul Global Footprint Network.

”Ne-ar trebui în prezent echivalentul a 1,7 Terre pentru a ne acoperi nevoile”, subliniază WWF într-un comunicat.

Această dată este cea mai devansată înregistrată de la lansarea ”zilei depăşirii”, la începutul anilor '70, când data reţinută era 29 decembrie. În 2017, acest lucru s-a petrecut pe 3 august.

Mişcarea ”s-a accelerat din cauza superconsumului şi risipei”, explică Valérie Gramond, care aminteşte că, în lume, aproximativ o treime din alimente ajung la gunoi. ”Punem la încercare capacitatea planetei de a se regenera”, exploatând de exemplu stocurile de peşte, spune ea.

Situaţia diferă puternic de la ţară la ţară.

”Avem responsabilităţi diferite: ţări mici, cu populaţie mică, precum Qatarul şi Luxemburgul, au o amprentă ecologică extrem de puternică”, subliniază Pierre Cannet de la WWF. Dacă întreaga umanitate ar trăi ca ei, ”ziua depăşirii” ar avea loc încă din 9 şi 19 februarie. Invers, într-o ţară ca vietnamul, data ar fi 21 decembrie.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: