image
Sursa foto: politia.md

Trafic cu 2 tone de cocaină din America de Sud, prin intermediul unei firme din RM; 20 de oameni au fost arestați

O grupare criminală, cu aria de activitate internațională, specializată în traficul de cocaină din America de Sud în Europa prin intermediul unei societăți comerciale din Republica Moldova, a fost destructurată.

Potrivit poliției, la începutul lunii decembrie 2018, au fost efectuate percheziții simultane în Belgia și Republica Moldova, fiind depistate și ridicate mijloace probatorii care demonstrează activitatea acestei grupări criminale internaționale.

La începutul anului 2019, în urma unei operațiuni speciale a forțelor de ordine din Republica Suriname, care a avut la bază informația obținută în rezultatul perchezițiilor efectuate în Republica Moldova, cu privire la societatea comercială ce figurează în corespondență, ca fiind societatea furnizoare de orez, au fost depistate și confiscate 2200 kg de cocaină.

Măsurile întreprinse până la moment de către grupul comun de investigații, constată în implicarea a minim 37 de persoane, dintre care 20 au fost arestate, confiscarea mijloacelor financiare și alte bunuri estimate la aproximativ 1,5 milioane de euro, proveniți de pe urma activităților criminale, sechestrarea a 12 automobile de lux.

Dacă vinovăția suspecților va fi demonstrată, potrivit Codului penal al Republicii Moldova aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani, iar potrivit Codului penal al Regatului Belgiei, pedeapsa cu închisoarea pe un termen de la 5 la 10 ani.

politia.mdpolitia.md

politia.mdpolitia.md

Noutăţile partenerilor

comentarii: