image
Sursa foto: Profimedia

Albot eliminat de un adolescent la București

Surpriză de proporții la turneul Țiriac Open de la București. Moldoveanul Radu Albot a fost eliminat în optimi de un adolescent.

Tenismenul brazilian Joao Fonseca de numai 17 ani, beneficiar al unui wild card la Țiriac Open, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului, după ce l-a învins pe Radu Albot, cu 7-6, 6-2.

Adolescentul sud-american e cel mai tânăr jucător ajuns în această fază în istoria turneului. Brazilianul s-a impus cu greu în primul set, la tiebreak, scor 7-6, într-o oră și patru minute de joc. Al doilea set a fost unul mai facil pentru tânărul de 17 ani, întrucât l-a adjudecat în doar 34 de minute, scor 6-2.

Mai departe, Fonseca se va duela cu tenismenul din Chile, Alejandro Tabilo, care a trecut în optimi de francezul Arthur Rinderknech.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: