„Această formațiune politică, având statut de concurent electoral în cadrul alegerilor parlamentare din 24 februarie curent, a obținut în total 2.090.000 lei în calitate de donații pentru campania electorală din partea unor agenți economici care, în decurs de un an înainte de începerea perioadei electorale, au desfăşurat activităţi finanţate sau achitate din mijloace (fonduri) publice, ceea ce constituie o încălcare a prevederilor legislației electorale”, se spune în decizia CEC.

Astfel, CEC a somat Partidul Politic „Șor” să verse la bugetul de stat suma de 2 090 000 lei, în termen de 6 luni din momentul adoptării hotărârii de către CEC, cu dreptul achitării eșalonate a acestei sume.

Totodată, CEC anunță că va sesiza Procuratura Generală în legătură cu informațiile false indicate în Declarațiile pe propria răspundere despre inexistența cotei de stat, străine sau mixte în capitalul social, precum și privind lipsa restricțiilor prevăzute de Regulamentul privind finanțarea campaniilor electorale, depuse de agenții economici: SRL „Forsbeta”, SC „Laslux” SRL, SRL „Vent Sistem Companie Climatica” și SRL „Exfactor-Grup”.

„Șor își face campanie cu bani din bugetul de stat. Dispozițiile legale stabilesc expres interdicția de finanțare a concurenților electorali de către persoanele juridice care au desfășurat activități finanțate din fonduri publice, iar Partidul „Șor” a beneficiat de cel puțin 2,7 mln lei de la companii care în 2018 au primit de la stat peste 100mln de lei. Am solicitat CEC să constate finanțarea ilegală a așa-zisului Partid Șor”, spunea Munteanu atunci când a depus sesizarea.

La rândul său, Partidul ȘOR califică decizia CEC drept incorectă și spune că o va contesta în instanța de judecată.

„Partidul Politic ȘOR a devenit din nou obiectul unei atitudini neobiective din partea Comisiei Electorale Centrale. Decizia incorectă și nemotivată a CEC de a penaliza formațiunea pentru o presupusă încălcare comisă în timpul campaniei electorale este o încercare de a afecta imaginea Partidului ȘOR, care a înregistrat succes în alegerile parlamentare. Partidul ȘOR consideră inadmisibile astfel de presiuni și califică decizia respectivă nu doar ca un atac la adresa formațiunii politice, dar și o ofensă pentru cei 120 de mii de alegători, care au votat partidul la scrutinul parlamentar. Ne rezervăm dreptul să contestăm în judecată această decizie dubioasă a Comisiei Electorale Centrale, care este rezultatul provocărilor din partea oponenților noștri politici și electorali”, se spune în reacția formațiunii.