image
Sursa foto: parlament.md

Președintele Parlamentului, întrevedere cu noul șef al Misiunii USAID în Republica Moldova, Jeff Bryan

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu noul șef al Misiunii Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în țara noastră, Jeff Bryan.

Președintele legislativului i-a urat șefului Misiunii succes în funcție și a mulțumit pentru sprijinul constant oferit țării noastre de către poporul american, prin intermediul USAID. „Apreciem susținerea partenerilor noștri în parcursul european de dezvoltare a Republicii Moldova. Mizăm în continuare pe asistența generoasă oferită de USAID care ne ajută să dezvoltăm și să modernizăm satele și orașele din întreaga țară” a spus Președintele Parlamentului

În cadrul întrevederii, la care a participat și ambasadorul SUA la Chișinău, Kent Logsdon, oficialii au discutat despre agenda parlamentară pentru sesiunea de toamnă, în care subiectul securității energetice continuă să fie unul prioritar.

„Avem nevoie de cât mai multe proiecte de energie verde, dar și atragerea investițiilor în domeniu. Parlamentul și Guvernul vor lucra cot la cot pentru a îmbunătăți cadrul legal, iar experiența și suportul prietenilor noștri este importantă pentru noi”, a menționat Speakerul Igor Grosu.

Oficialii au mai discutat despre obiectivele majore pentru anul în curs.

„Ne propunem îndeplinirea tuturor condițiilor pentru negocierile de aderare la Uniunea Europeană, un rol important în acest demers revenind Parlamentului. În acest an ne propune și organizarea alegerilor locale la cele mai înalte standarde ale democrației electorale”, a mai menționat în cadrul discuțiilor Președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Noutăţile partenerilor

comentarii: