image
Sursa foto: Getty Images

Motivul pentru care Perez ezită să-l aducă pe Conte la Real Madrid: Transferul mult dorit ar intra în impas

Criza de la Real Madrid s-a prelungit, iar scaunul lui Julen Lopetegui se clatină serios. Un alt pas greşit în UEFA Champions League, contra Viktoriei Plzen, i-ar fi fatal fostului selecţioner al Spaniei.

Antonio Conte este considerat principalul favorit să devină noul antrenor al campioanei Europei, însă Florentino Perez ezită pentru moment să meargă pe mâna italianului. O posibilă explicaţie e faptul că numirea tehnicianului de 49 de ani ar face ca şansele lui Eden Hazard de a ajunge pe Santiago Bernabeu să se reducă serios.

The Mirror aminteşte în ediţia de azi că relaţia dintre Conte şi Hazard la Chelsea nu s-a încheiat în cei mai buni termeni. Din acest motiv, prestaţiile belgianului în ultima parte a perioadei pe care fostul selecţioner al Italiei a petrecut-o la Londra au fost departe de nivelul său obişnuit.

În aceste condiţii, Hazard, care a recunoscut recent că speră să se transfere la Real Madrid, ar putea să renunţe la visul său, pentru a evita să lucreze din nou cu antrenorul care a câştigat trei titluri în Serie A, cu Juventus, şi unul în Premier League.

Un alt motiv pentru care Perez nu e convins să-i ofere postul lui Conte e faptul că italianul îşi doreşte un contract pe termen lung, în timp ce conducerea blanco îl consideră o soluţie pe termen scurt.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: