image
Sursa foto: Nord-News

VIDEO: „Apar și la noi naziști” - declarațiile năucitoare ale oamenilor din Brătușeni, sat unde majoritatea sunt ucraineni

Bustul lui Lenin din fața primăriei satului Brătușeni, raionul Edineț a fost distrus. Faptul i-a indignat pe mulți locuitori care susțin că Lenin „i-a eliberat de boierime și din robie”, și le-a adus o viață „mai bună”.

În timp ce unii internauți se bucură și susțin că acesta trebuia demult demolat, primarul localității Mihail Andruh, solicitat de reporterii de la Nord-News a menționat că primăria caută soluții pentru reabilitarea ori chiar achizționarea unui bust nou.

Acesta a mai adăugat că distrugerea bustului lui Lenin „este același lucru cu pângărirea mormântului părinților”.

„Pentru ce? Asta este istoria noastră. (...)Pe mine acest monument nu m-a încurcat. El avea drept scop ca poporul să trăiască bine. Își dorea ca toți să trăiască bine”, a spus primarul.

Acțiunile celor care au distrus monumentul i-a supărat și pe mulți dintre locuitorii satului. Unul dintre intervievați a făcut chiar o declarație incalificabilă la adresa ucrainenilor.

„Cum în Ucraina a ajuns așa o vorbă, că de pe vremea războiului îi numesc ,,naziști”, cred că o să apară și la noi. Lenin a eliberat lumea de boierime, oamenii erau ca robi pentru cineva”, a spus un bărbat din acest sat.

Cazul de vandalizare a monumentului a avut loc în noaptea de 11 spre 12 septembrie. Poliția din Edineț informează că întreprinde măsuri de investigații pentru identificarea făptașilor.

Amintim că zilele trecute a fost vandalizat și tancul sovietic din satul Cornești, raionul Ungheni, cu țeava îndreptată spre România.

Noutăţile partenerilor

comentarii: