image
Sursa foto: mediafax.ro

Departamentul Justiţiei din SUA va relua execuţiile condamnaţilor la moarte

Departamentul Justiţiei din SUA a anunţat joi că la sfârşitul anului va începe execuţiile persoanelor condamnate la moarte de către instanţele federale, care fuseseră sistate în anul 2003, potrivit Associated Press.

Primii cinci deţinuţi condamnaţi la moarte vor fi executaţi începând cu luna decembrie a acestui an.

În 2014, în urma unei execuţii ratate în Oklahoma, preşedintele de atunci, Barack Obama, a cerut departamentului să facă o analiză amplă a pedepsei capitale şi a problemei legate de medicamentele folosite în compoziţia injecţiei letale. Încă nu se cunoaşte ce s-a întâmplat în urma acestei verificări şi dacă se va schimba modul în care guvernul federal va efectua execuţiile.

Acea analiză a fost efectuată complet, iar execuţiile vor putea continua, a transmis departramentul.

„Congresul a autorizat în mod expres pedeapsa cu moartea prin intermediul legislaţiei adoptate de reprezentanţii poporului în ambele camere ale Congresului şi a fost semnată de către preşedinte. Departamentul Justiţiei susţine statul de drept şi suntem datori faţă de victime şi familiile lor să ducem mai departe sentinţa impusă de sistemul nostru de justiţie”, a declarat procurorul General al SUA, William Barr.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: